Primarul din Sfântu Gheorghe este bun de plată. Amendă uriașă pentru că nu a pus în executare o sentință și a refuzat să schimbe o plăcuță

Primarul din Sfântu Gheorghe este bun de plată. Amendă uriașă pentru că nu a pus în executare o sentință și  a refuzat să schimbe o plăcuță Sursa: Facebook. Antal Arpad

Primarul din Sfântu Gheorge a primit o amendă uriașă după ce a refuzat să pună în executare o sentință judecătorească cu privire la respectarea limbii oficiale a statului român. Edilul va fi obligat să plătească și penalități de întârziere.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă l-a dat în judecată pe primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în 2019 pe motiv că acesta nu respectă limba oficială a statului român în ceea ce privește inscripția cu denumirea Teatrului Tamasi Aron. Mai exact, inscripția în limba maghiară era așezată la același nivel cu cea în română.

Executare silită

Tribunalul București a admis solicitarea ADEC și a dispus ca primarul din Sfântu Gheorghe să ia măsurile necesare și să modifice inscripțiile. Antal Arpad a ignorat însă sentința, astfel că ADEC a deschis o nouă acțiunea și a cerut demararea procedurilor de executare silită.

În septembrie 2022, Tribunalul București a admis această nouă cerere și l-a amendat pe primar cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere. Atât primarul Antal Arpad, cât și ADEC au contestat această sentință. Edilul a cerut anularea amenzii, iar asociația a solicitat să fie adăugate și penalități.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sentință definitivă

Curtea de Apel București a respins recursul primarului, dar a admis acțiunea ADEC și a decis ca Antal Arpad să plătească pe lângă amendă și penalități de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

„Respinge recursul declarat de recurentul-pârât, ca nefondat. Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă. Casează în parte sentinţa cu privire la soluţia pronunţată asupra celui de-al doilea capăt de cerere şi, rejudecând în limitele casării: Admite şi cel de-al doilea capăt de cerere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei o penalitate de 100 lei, pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.02.2023“, se arată în decizia Curții de Apel București.

Potrivit ADEC, de la sentința pe care edilul a ignorat-o și până acum au trecut 940 de zile, astfel că Antal Arpad ar avea de plătit peste jumătate de milion de lei cu titlu de amendă și aproximativ 94.000 de lei cu titlu de penalități către ADEC, potrivit dantanasa.ro.