Primarul din Ploieşti, reținut în ultima zi de mandat, a fost pus sub control judiciar.
- Mădălina Sfrijan
- 25 octombrie 2024, 16:10
Update. Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în ultima sa zi de mandat a fost reţinut într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti ce vizează mai multe fapte, a fost pus sub control judiciar. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, tot sub control judiciar a fost plasat şi administratorul unei firme care fusese reţinut în acelaşi dosar. Alte două persoane, între care un jurnalist şi un administrator al unei alte societăţi comerciale vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, arată sursele citate.
Știrea inițială. Andrei Voloșevici, reținut
Primarul din Ploiești a fost reținut în ultima zi de mandat. Dosarul său este legat de presiunile făcute asupra directorului firmei Hale şi Pieţe.
Pe final de mandat, Andrei Volosevici a fost dus la audieri și ulterior reținut. Fostul primar este cercetat într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti.
Conform unor surse judiciare, în același dosar ar fi fost reținute mai multe persoane. Printre acestea s-ar număra administratorii unor firme și un jurnalist.
Trafic de influență
Dosarul vizează săvârșirea unor infracțiunilor de trafic de influență , cumpărare de influenţă şantaj, uzurparea funcţiei, ultraj și purtare abuzivă”
„La data de 24 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri din cadrul SGA Dâmboviţa, DGA-Structura Centrală, SJA Buzău, IPJ Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ‘Matei Basarab’ din Ploieşti, au efectuat şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale ale mai multor societăţi comerciale şi SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti”, conform PCA Ploiești.
Andrei Voloșevici era în ultima zi de mandat
Conform datelor din dosar, edilul local ar fi adresat injurii şi ameninţări preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Hale şi Pieţe Ploieşti. Presiunile aveau legătură cu
rezilierea unor contracte de închiriere pentru anumite spaţii comerciale. Anchetatorii fac referire la perioada 2021-2022.
„A intervenit în mod repetat, inclusiv prin folosirea de expresii jignitoare şi ameninţări, pe lângă funcţionari ai acestei societăţi pentru rezilierea unor contracte de închiriere cu o anumită societate comercială. După ce administratorul acestei societăţi comerciale a remis o sumă de bani unui jurnalist, primarul a intervenit din nou şi prin folosirea aceloraşi mijloace pe lângă aceiaşi funcţionari publici pentru încheierea unor noi contracte de închiriere cu această societate comercială, deşi acest lucru nu era permis”, a declarat Florentina Ilioiu, purtătorul de cuvânt al PCA Ploieşti.