Evenimentul Zilei > Politica > Lovitură NĂPRAZNICĂ pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea. O DECIZIE a Guvernului o lasă fără bani de concerte
Lovitură NĂPRAZNICĂ pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea. O DECIZIE a Guvernului o lasă fără bani de concerte

Lovitură NĂPRAZNICĂ pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea. O DECIZIE a Guvernului o lasă fără bani de concerte

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu a afirmat sâmbătă că începând cu anul 2019, Guvernul României va aloca suma de 1,1 miliarde de lei de la Bugetul de stat pentru fondurile necesare dezvoltării investițiilor locale. Acest lucru este o premieră când, potrivit opiniei sale, sectoarele Capitalei sunt finanţate corect favorizând astfel o dezvoltare unitară.

„Este pentru prima oară când sectoarele Municipiului București sunt finanțate corect și se vor dezvolta unitar!

Impozitele pe venit, achitate de bucureșteni se întorc în investițiile pe care le desfășoară primăriile de sector.
Acum vin bani în plus pentru cetățeni, repartizați direct bucureștenilor și nu există tăieri de fonduri pentru bugetele locale.
Guvernul României alocă, începând cu acest an, peste 1,1 miliarde de lei de la Bugetul de stat pentru fondurile necesare dezvoltării investițiilor locale. Este pentru prima dată când acești bani nu se mai risipesc prin bugetul Capitalei, pe concerte, târguri, spectacole și alte evenimente de acest tip, efectuate de Gabriela Firea. 
Propunerea transferării fondurile din impozitul pe venit înapoi către cetățeni, direct prin intermediul autorităților locale a fost asumată de toți primarii celor șase sectoare ale Capitalei și înaintată ministrului de finanțe. Primarul sectorului 1, a cărui semnătură nu apare pe această scrisoare a transmis că sprijină această decizie, pentru dezvoltarea unitară a sectoarelor.
Cetățenii au nevoie de investiții locale, în reabilitarea termică a imobilelor de locuit, în modernizarea școlilor și a străzilor, în amenajarea parcurilor și a domeniului public, dar și pentru multe alte proiecte durabile. Toate acestea sunt cunoscute cel mai bine de primarii de sector, care sunt apropiați comunităților pe care le administrează.
Decizia Guvernului vine, astfel, în beneficiul celor care își doresc transparență totală în administrarea banului public și în investițiile de durată pentru București” a spus preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu.

 

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: