Primăria Timișoara a cumpărat minibus-uri neînmatriculabile
- Georgeta Petrovici
- 19 mai 2015, 00:00
La inițiativa primarului Nicolae Robu, Primăria Timișoara a achiziționat, anul trecut, două minibusuri turistice, chinezești, în valoare de 30.000 de euro, cu motor electric.
Edilul a anunțat că acestea vor transporta turiștii prin zonele istorice ale orașului. „Veți vedea că vor avea foarte mare trecere. Vor fi folosite pentru tururi ale orașului. Sunt producții chinezești, asamblate în Ungaria. Cursele vor fi contra cost și vor fi gestionate de RATT”, se lăuda Robu, în 2014. Nici după un an, minibus-urile nu au pornit în turul orașului pentru că sunt neînmatriculabile. Poziția reprezentanților Registrului Auto Român (RAR) este fermă. „Sunt vehicule care nu se supun omologării, deoarece nu corespund normativelor UE privind circulația pe drumurile publice. În speță, în UE nu se pot omologa deoarece au o viteză ce nu depășește 25km/h. Pe de altă parte, ele arată ca niște mini-care ce se folosesc pe litoral, nu corespund nici din punctul de vedere al siguranței rutiere, locurile pe băncuțe nefiind prevăzute cu centuri de siguranță”, a explicat Ruxandra Niță, ofițerul de presă al RAR.
Ca să justifice cheltuirea banilor publici, city-managerul orașului, Sorin Drăgoi, e pus în situația de a le găsi o utilitate. „Noi nu le putem omologa decât dacă primim o derogare de la Ministerul Transporturilor. Ne învârtim în cerc: Ministerul ne trimite la RAR, iar cei de la Registru, la Minister. Până la urmă ele ar putea fi folosite ca să circule în zona centrului istoric, în zona pietonală”.