Prima zi de weekend aduce vreme închisă și frig în Republica Moldova. Temperaturile rămân la un nivel normal
- Nicolae Comănescu
- 28 decembrie 2024, 07:40
Vreme mohorâtă, azi, 28 decembrie, în Republica Moldova, cu temperaturi scăzute, dar obișnuite pentru acest interval al lunii decembrie, după cum au informat meteorologii. Maximele zilei nu vor trece de valorile de 2 - 3 grade Celsius, iar minima din termometre va înregistra indicele de 1 grad Celsius. Va fi cer înnorat pe tot parcursul zilei în toate zonele țării, sunt șanse să plouă neînsemnat cantitativ pe alocuri, în nord și în sud.
Vreme mohorâtă în Republica Moldova în prima zi a weekendului
Vor fi 3 grade Celsius la Briceni, la Rîbnița, Bălți, la Chișinău și la Ștefan-Vodă și 4 grade la Cahul. Vântul va sufla cu unele intensificări în timpul zilei, pe alocuri. Mâine, temperaturile vor crește ușor, valorile maxime vor fi de 3 până la 5 grade Celsius. Cerul va rămâne acoperit de nori, fără șanse importante de apariție a ploilor.
În România, astăzi, temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade Celsius. La polul opus, cele minime vor fi cuprinse între -7 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade Celsius în zona litoralului. Cerul va fi mai mult înnorat în estul şi sudul ţãrii şi temporar noros în rest. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Moldova, Muntenia şi posibil Dobrogea şi fulguieli în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, vor exista uşoare intensificări pe litoral şi pe crestele montane.
Precipitații anunțate în multe zone ale României, sâmbătă
Mai ales dimineaţa şi noaptea, local, își va face apariția ceața. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, după cum au anunțat specialiștii de la ANM.
În ceea ce privește vremea în București, sâmbătă, va fi închisă şi trecãtor vor fi posibile fulguieli, dar și burniță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3 până la 5 grade, iar cea minimã de 0 spre 2 grade Celsius. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.