Prima veste despre pensii și salarii, după alegeri. Ce se va întâmpla în 2025

Prima veste despre pensii și salarii, după alegeri. Ce se va întâmpla în 2025Casa de Pensii. Sursa foto: INQUAM

Președintele ales Nicușor Dan a avut o întâlnire extinsă cu oficialii Ministerului Finanțelor, petrecând aproximativ patru ore în discuții despre bugetul național consolidat și structura deficitului.

După această sesiune intensă, Nicușor Dan a dorit să liniștească populația și să ofere clarificări cu privire la situația economică a țării, afirmând că România dispune de fonduri suficiente pentru pensii și salarii.

Discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri

În urma întâlnirii cu Ministerul Finanțelor, Nicușor Dan a anunțat că va avea o nouă rundă de discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

Scopul acestui dialog este identificarea unor soluții pentru menținerea stabilității economice fără majorarea taxelor.

„Sunt oameni care lucrează în sistemul bancar, sunt oameni care lucrează în sistemul privat, cei mai buni dintre ei, în opinia mea, ne vom întâlni mâine seară şi după aceea aceşti oameni, împreună cu reprezentanți din Ministerul Finanţelor, să găsim o direcţie care să nu mărească taxele şi să ofere predictibilitate pentru piaţa financiară şi pentru investitori”, a explicat el.

Nicușor Dan, despre creșterea TVA

Unul dintre angajamentele asumate în campania electorală de președintele ales a fost acela de a nu crește TVA-ul, iar după întâlnirea cu oficialii Ministerului Finanțelor, el a reafirmat această poziție.

„Menţin! Eu cred că putem să tăiem nişte cheltuieli, asta este credinţa mea în momentul ăsta.

Haideţi să mai aşteptăm câteva zile să vedem opiniile din toată societatea, cred că asta e normal”, a spus el.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: facebook / Nicușor Dan

Ministrul Finanțelor confirmă stabilitatea bugetului

După întâlnirea cu Nicușor Dan, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a explicat că România are suficiente fonduri pentru cheltuielile majore ale statului, inclusiv pensii, salarii și investiții.

„Avem suficienți bani pentru a onora plățile de salarii, pensii și investiții.

Este o chestiune de normalitate, care se reglează lunar”, a precizat Barna, dând asigurări că bugetul este gestionat fără riscuri.

Deficitul bugetar, în parametri prognozați

Ministrul Finanțelor a oferit detalii despre deficitul bugetar și perspectivele economice pentru finalul anului.

„Deficitul în momentul de faţă este în parametri normali.

Ne putem încadra în 7% cu condiţia să realizăm veniturile prognozate”, a explicat el.

În aprilie, veniturile statului au depășit 50 de miliarde de lei, depășind estimările.