Din cuprinsul articolului
Florica Bagdasar este expresia vieții infernale a unui intelectual în secolul XX. S-a născut în primul an al secolului și a părăsit scena vieții în cel de al 78-lea an al secolului XX.
Florica Bagdasar - originea și ascensiunea
Florica Ciumetti s-a născut la Bitolia-Monastir în Macedonia, în 24 ianuarie 1901. Tatăl său, inginerul Sterie Ciumetti avea specializare în construcții. A urmat clasele primare în Bitolia, după care taăl său, membru al comunității aromânilor a decis să vină în România, stabilindu-se la Iași și Roman, unde tânăra Florica a urmat gimnaziul și liceul. După Primul Război Mondial, Florica Ciumetti s-a înscris la Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în 1925, lucrând ca medic intern la ”Așezămintele Brâncovenești”.
Căsătoria cu mediul Dumitru Bagdasar - cotitura majoră a vieții sale
În anul 1927 a devenit soția marelui medic Dumitru Bagdasar, care urma să plece în Statele Unite pentru o specializare în neurochirurgie. Florica și-a urmat soțul, specializându-se în aceeași ramură la Boston, cunoscut centru medical de referință. Revenită în România, Florica Bagdasar a lucrat în centre îndepărtate de București, la Jimbolia în Banat, apoi în Bucovina la Cernăuți.
În 1934, a reușit să facă echipă cu Dumitru Bagdasar la Spitalul de Urgență din București, pentru ca în 1935 să devină medic la Spitalul Central din București.
În 1940, înainte de intrarea României în cel de Al Doilea Război Mondial, Florica Bagdasar a lucrat din nou la Jimbolia unde a înființat un pavilion cu 30 de paturi pentru bolnavi cronici de afecțiuni neurologice. A efectuat numeroase consultații, a implementat tratamente în ambulatoriu, concentr-ndu-și atenția asupra copiilor suferinzi. În timpul războiului și-a creat un bun renume lucrând cu asiduitate și neprecupețind niciun efort pentru alinarea suferințelor bolnavilor.
Prima femeie Ministru! A fost numită Ministrul Sănătății în perioada 1946-1948!
După 23 august 1944, a intrat în partidul Comunsit din România, abia ieșit din ilegalitate. În august-septembrie 1946, a fost singura femei admisă în rândul celor 73 de delegați români care au reprezentat România la Conferința Păcii de la Paris, al cărui act final s-a semnat la 10 februarie 1947. Și alte personalități ca Amrtha Bibescu și Elena Văcărescu sprijineau din exil cauza României.
În perioada 1946-1951, a fost deputat al Marii Adunări Naționale pentru actualul județ Tulcea. A implementat un program creat de ea pentru combaterea malariei, pentru eradicarea efectelor foametei și secetei cumplite care au bântuit cea mai mare parte a României, în special Moldova și Dobrogea. Până în 1948, Florica Bagdasar a activat în organizațiile acestui partid, atât în cele de femei, cât și cele mixte. Soțul său a decedat în 1946, pe vremea când era Ministru al Sănătății. Doctorul Florica Bagdasar era șefa Institutului de Iginenă Mintală. A fost numită în acel an Ministru al Sănătății, continuând munca la Institut, lucrând și în mediul universitar. A fost vicepreședinte al Crucii Roșii din România. A fost prima femeie din România care a devenit Ministru în Guvernul României, funcție ocupată până în 1948.
Decăderea, revenirea și sfârșitul vieții medicului Florica Bagdasar
În 1953, pe fondul schimbărilor interne din rândurile comuniștilor, aripa câștigătoare, a lui Gheorghe Gheorghiu Dej a decis îndepărtarea sa, fiind pe nedrept considerată ca susținând aripa Teohari Georgescu, Ana Pauker, Vasile Luka, adeptă a liniei lui Stalin.
A fost scoasă din toate funcțiile publice, i s-a retras dreptul de semnătură, a fost îndepărtată de la catedra universitară, până în anul 1957. A fost scoasă din rândurile membrilor de partid. În tot acest timp, presa aservită guvernului comunist a criticat-o vehement în timp ce activiștii de partid s-au străduit să o denigreze în acțiunile publice și de prelucrare, după ce articole critice au apărut în ”Scînteia”, ziarul oficial comunist. S-a îmbolnăvit de un cancer pulmonar grav, la care s-a adăugat o depresie severă, după îndepărtarea brutală din activitatea de la Institut.
În 1957, a redevenit vicepreședinte la Crucea Roșie, însă viața a fost dură. A refuzat să își reia carnetul roșu, acceptând totuși decorația de ”Erou al Republicii Populare Române”. Locuia pe Strada Speranței, nr.13, în București, împreună cu fiica sa Alexandra Ionescu Tulcea, care a devenit soția scriitorului american Saul Bellow.
Grav bolnavă, Florica Bagdasar a scăpat de procesele politice care îi puteau aduce ani grei de temniță, însă a fost anchetată în repetate rânduri de către forțele de represiune comuniste. A fost nevoită să cedeze jumătate din locuință unei familii cu doi copii, iar pensia de urmaș moștenită de la soțul ei a fost tăiată.
Singurele concesii au fost corespondența cu fiica sa care a plecat în SUA și cele câteva vizite la aceasta, pe care autoritățile i le-au permis. Florica Bagdasar a revenit în țară, deși putea rămâne acolo. A trăit la limita sărăciei, fără bani, fără pensie, fără surse de venit.
A decedat la București, în data de 19 decembrie 1978. . Ginerele său, Saul Bellow, a creionat viața Floricăi Bagdasar în romanul Iarna Decanului.
