De la o vârstă fragedă, s-a alăturat asceților din pustie, fără însă a se izola de lume: el mergea adesea printre oameni pentru faceri de bine, apoi se întorcea în peştera care îl adăpostea.

Într-una dintre aceste peregrinări, s-a simțit îmboldit să îşi pună mâna pe un copil rănit: acesta s-a făcut bine pe loc.

De atunci, Stelian a început să fie căutat de toți suferinzii din regiune. Familiile au dorit să-i încredințeze Sfântului educarea copiilor lor, de la vârstele cele mai fragede.

Astfel, a apărut probabil prima grădiniță din lume, unde mamele puteau să-şi lase copiii fără grijă cât timp îşi rezolvau treburile.

Se spune că Stelian zâmbea mereu, iar când a murit şi a fost îngropat zâmbetul nu i s-a şters de pe chip.

Te-ar putea interesa și: