Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care candidează pentru un al treilea mandat, şi-a confirmat duminică voinţa de a organiza alegerile prezidenţiale pe 14 mai, adică mai devreme cu o lună decât se prevedea. Ce se ascunde în spatele acestei manevre înaintea unui scrutin care se anunţă ca unul din cele mai strânse din ultimele decenii în Turcia? Elemente de răspuns.

El e stăpânul calendarului: preşedntele turc, Recep Tayyip Erdogan, candidat la propra sucesiune, şi-a confirmat duminică, 22 ianuarie, voinţa de a organiza pe 14 mai alegerile prezidenţiale şi legislative, după mai multe săptămâni de speculaţii privind un nou calendar electoral.

Data nu este întâmplătoare. Ea trimite la victoria lui Adnan Menderes, icoana dreptei conservatoare, în 1950, în primele alegeri libere din Turcia după trei decenii de partid unic.

"Adnan Menderes a fost primul care a reuşit să câştige contra kemaliştilor şi să pună capăt acestei lungi perioade de guvernare a 'laiciştilor', cum se spune în Turcia", detaliază Adel Bakawan, cercetător asociat la programul Turcia şi Orientul Mijlociu al Institutului francez de relaţii internaţionale (IFRI). "Este o referință pentru cele mai conservatoare categorii ale societății turce, soclu pentru Recep Tayyip Erdogan care caută sa dea un mesaj electoratului său". Pentru a justifica această schimbare de calendar, preşedintele turc explică că a vrut să evite ca data iniţială a scrutinului să se suprapună pe organizarea examenelor universitare. În realitate, această manevră i-ar permite "Reis-ului" /trimitere la filmul cu acelaşi nume despre biografia lui Erdogan, n. trad./ să se scutească de o eventuală bătălie juridică în jurul realegerii sale.

Teoretic, constituţia ţării nu permite decât două mandate prezidenţiale consecutive. Totuşi, ea prevede o derogare "dacă Parlamentul decide să repete alegerile în al doilea mandat prezidenţial". Pentru a cere un scrutin anticipat, "este necesară o majoritate de trei cincimi din Parlament, adică 360 de voturi din 600", aminteşte ziarul "Le Monde".

Pentru a valida această schimbare, Recep Tayyip Erdogan va trebui deci să găsească sprijinul a cel puţin 25 de aleşi ai opoziţiei, AKP şi Partidului acţiunii naţionale, coaliţia de la putere, nedispunând decât de 355 de mandate. "Dar pentru moment Erdogan încearcă să se subînţeleagă că nu este vorba de o anticipare a alegerilor, ci de o simplă ajustare de ordin administrativ faţă de un calendar încărcat", notează Elise Massicard, cercetătoare la CNRS şi secialistă în Trucia, potrivit căreia "nu s-a făcut încă nimic".

O cotă de popularitate la cel mai scăzut nivel

Dincolo de această încurcătură juridică, preşedintele candidat ar încerca să profite de o dinamică mai favorabilă în sondaje, în situaţia în care cota lui de popularitate este la cel mai scăzut nivel.

"Sondajele nu sunt favorabile, dar există o mică îmbunătăţire în ultimele săptămâni având legătură cu politica internaţională", asigură Elise Massicard, care se referă la rolul Turciei în dosarul exportului de cereale ucrainene sau la opoziţia la intrarea Suediei în NATO. "Acest lucru a fost mult prezentat în media turcă pentru a lăuda puterea lui Erdogan", adaugă cercetătoarea.

Dacă "Reis-ul" străluceşte pe scena internaţională, el este în mare dificultate pe plan intern: economia merge cu încetinitorul, lira a mai pierdut aproape 30% din valoare anul trecut faţă de dolar şi o inflaţie galopantă face imposibilă viaţa a milioane de turci. O parte a opiniei publice îi reproşează de asemenea deriva autoritară începută în 2014 şi întărită după o tentativă de lovitura de stat în 2016.

La asta se adaugă delicata chestiune a prezenţei a 3,6 milioane de sirieni pe teritoriul turc. O politică de primire generoasă dorită de Erdogan în numele "fraternităţii islamice", aminteşte Adel Bakawan. "Or, aceşti refugiaţi sunt de acum percepuţi ca o povară, chiar un duşman, de o parte a opiniei publice turce", în contextul crizei economice.

Să răstoarne "masa celor Şase"

Pentru a bara drumul lui Erdogan spre acest al treilea mandat încă departe de a fi obţinut, o opoziţie heteroclită reunită în cadrul unei platforme botezate "masa celor Şase", care grupează şase formaţiuni politice conduse de CHP (Partidul republican al poporului), încearcă să desemneze un candidat unic.

Obiectivul său: a pune capăt regimului ultraprezidenţial instituit de Erdogan prin referemdumul constituţional din 2017, care îi permite să legifereze prin decret şi să ţină în mână numirea înalţilor magistraţi.

"Dar pentru moment, tabăra opoziţiei nu reuşeşte să obţină un acord. Devansarea datei scrutinului este deci un mod de a-i lua din scurt şi a le limita marja de manevră în aceste negocieri", analizează Adel Bakawan.

Cu atât mai mult cu cât candidatul cel mai bine plasat, Ekrem İmamoglu, primarul Istanbulului, nu mai este o opţiune, de la condamnarea sa, în decembrie, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că "a insultat" oficiali politici. Acesta, care a făcut apel la condamnare, a denunţat o "afacere politică".

Dacă Erdogan arată aici că nu a pierdut nimic din abilitatea sa politică, această schimbare de calendar electoral arată o formă de febrilitate  a omului celui mai puternic al ţării care, pentru prima dată de 20 de ani, nu mai este stăpân total al destinului său.

"Această alegere este departe de a fi jucată dinainte", confirmă Elise Massicard. Puterea turcă, care dispune de acces larg la resursele publice ca şi la media naţionale pentru a face campanie "pare deci gata sa recurgă la tot felul de stratageme şi să joace toate cărţile de care dispun ei pentru a câştiga", estimează cercetătoarea, potrivit 

"În ciuda a tot ce se spune şi a tuturor dificultăţilor sale, Erdogan rămâne favoritul, apreciază Adel Bakawan. "Totuşi, el este slăbit şi de acum există o îndoială" privind rezultatul acestor alegeri prezidenţiale.france24.com

(Traducerea Rador)