Prețurile carburanților vineri. Cât costă benzina și motorina
- Emma Cristescu
- 18 iulie 2025, 16:36
Combustibil. Sursa foto: Arhiva EVZPrețurile carburanților. Șoferii care se pregătesc de drumuri lungi în acest weekend pot consulta cele mai recente prețuri la carburant, valabile vineri, 18 iulie 2025.
Conform datelor centralizate de platformele de monitorizare a pieței, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat mici scăderi de preț în unele zone din țară, însă, per ansamblu, valorile se mențin în jurul pragurilor obișnuite pentru această perioadă.
Prețurile carburanților pe 18 iulie
În București, un litru de benzină standard se poate achiziționa cu 6,97 lei la stațiile Petrom din Sectorul 5, în timp ce motorina standard are cel mai mic preț de 7,43 lei, în aceeași zonă. Pentru cei care folosesc GPL, cel mai avantajos tarif este de 3,43 lei/litru, la stația DriveGas din Sectorul 4.

Pompă de benzină. Sursa foto: Pixabay
Timișoara oferă, la rândul său, un preț competitiv pentru benzină – 6,96 lei/litru, iar motorina ajunge la 7,43 lei. În Cluj-Napoca, prețurile urcă ușor, cu benzina la 6,99 lei și motorina la 7,39 lei/litru. În Iași și Constanța, tarifele sunt similare: 6,98 lei pentru benzină și în jur de 7,42–7,43 lei pentru motorină. GPL-ul este ceva mai scump în aceste orașe, cu valori în jur de 3,57–3,59 lei/litru.
Benzina și motorina s-ar putea scumpi de la 1 august
Deși pentru moment prețurile par stabile, specialiștii atrag atenția că, începând cu 1 august, șoferii vor resimți o creștere semnificativă a costurilor la pompă. Aceasta este generată de majorarea accizei cu 10%, dar și de modificările în TVA, ceea ce ar putea însemna un plus de aproximativ 35–40 de bani pentru fiecare litru de carburant.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Asociațiile transportatorilor se revoltă
Economiștii estimează că un plin de benzină ar putea costa cu până la 20 de lei mai mult de luna viitoare. Aceste creșteri pot avea un impact în lanț asupra prețurilor din economie, afectând inclusiv costurile de transport, alimente sau servicii turistice.
Asociațiile transportatorilor așteaptă în continuare intervenții din partea Guvernului, precum returnarea unei părți din acciză, pentru a limita efectele negative. Totodată, reprezentanții distribuitorilor independenți susțin că majorările vor reflecta strict noile taxe, fără adaosuri comerciale suplimentare.
Pe termen scurt, însă, șoferii mai pot profita de nivelurile actuale ale prețurilor, consultând constant platformele de comparație pentru a alimenta din cele mai avantajoase locații.