Prețurile au luat-o razna! O cursă cu Uber și Bolt, 70 de lei
- Adrian Dumitru
- 26 martie 2021, 08:36
Traficul aglomerat din București a făcut ca o cursă cu Uber și Bolt, cele mai mari firme de ride sharing, să explodeze.
Greva spontană de la metrou, care a paralizat traficul subteran, a făcut ca Bucureștiul să se sufoce. Iar efectele sunt nenumărate. Disperarea oamenilor, precum și traficul aglomerat au făcut ca prețurile la Uber și Bolt să explodeze.
Astfel, o cursă din Militari, de la Lujerului, până în Pipera, costă 70 de lei. În mod normal, o cursă pe această distanță nu ar depăși 35 de lei.
Pe site-ul Uber.com explică cum fluctuează tarifele.
În majoritatea orașelor, tariful este calculat și afișat înainte să confirmi cursa. În altele, vei vedea un interval de tarif estimat. Iată câteva taxe și alți factori care pot influența tariful:
Tariful de bază
Tariful de bază al unei curse este calculat în funcție de durata călătoriei și distanța parcursă.
Taxa de rezervare
În orașul tău, este posibil să se adauge o taxă fixă la fiecare cursă. Aceasta ajută la acoperirea costurilor de exploatare, de reglementare și de siguranță.