Președinția rotativă ungară. Planurile cheie de la Budapesta pentru UE
- Maria Dima
- 15 mai 2024, 21:35
„Ungaria va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene într-o perioadă dificilă, iar obiectivul nostru este de a avansa în domenii cheie”, a declarat Mihály Varga după discuțiile avute cu ministrul suedez al finanțelor, Elisabeth Svantesson, la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi de Ministerul Finanțelor din Ungaria (PM), Mihály Varga a declarat, prezentând priorităţile preşedinţiei ungare, că „vom pune, de asemenea, un mare accent pe competitivitate și pe provocările demografice ale UE, pe tranziția spre economia verde și pe traiectoria sustenabilă a datoriei”.
„Competitivitatea europeană va fi o chestiune de o importanţă majoră în timpul președinției noastre, este important să relansăm creșterea economică în UE și să reducem decalajul față de concurenții globali”, a declarat ministrul de finanţe, adăugând că UE își pierde constant din competitivitate și, prin urmare, președinția rotativă ungară a UE va pune un mare accent asupra inversării procesului. Ministrul ungar a declarat că, potrivit poziţiei Ungariei, UE trebuie să își asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea Europei, să crească cheltuielile pentru apărare și să consolideze protecția frontierelor.
Președinția rotativă ungară. Problemele demografice, în prim-plan
Pe lângă conflictele de război în curs, presiunea migrației crește treptat, iar rolul UE în protecția frontierelor trebuie să fie sporit, a declarat Mihály Varga, adăugând că, pentru a promova acest lucru, l-a invitat, în ultimele săptămâni, și pe comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, să efectueze o vizită personală la frontiera ungară.
Ministrul ungar al finanțelor a subliniat: „În timpul președinției rotative ungare, intenționăm, de asemenea, să acordăm o atenție specială problemelor demografice, deoarece inversarea tendințelor demografice în deteriorare este una dintre cele mai mari provocări actuale și, în opinia Ungariei, sprijinirea familiilor este soluția corectă la această problemă, mai degrabă decât încurajarea migrației”. Acesta este motivul pentru care Guvernul se angajează, de asemenea, să sprijine familiile, iar rata de sprijinire a familiilor din Ungaria este cea mai mare din Uniunea Europeană în raport cu produsul intern brut (PIB), a adăugat ministrul ungar al finanțelor, citat de mti.hu.
Mihály Varga a reiterat că experții Ministerului de Finanțe sunt pregătiți și pentru una dintre sarcinile importante ale președinției rotative ungare, și anume: pregătirea bugetului UE pentru 2025. (Traducerea-Rador)