Preşedintele Samsung, anchetat

Preşedintele Samsung, anchetat

În urma unei investigaţii asupra celei mai mari companii din Coreea de Sud, Lee Kun-hee a fost acuzat de evaziune fiscală şi abuz de încredere, transmite Reuters.

De asemenea, alţi nouă directori ai Samsung au fost puşi sub acuzare, dar niciunul dintre aceştia nu va fi arestat.             Ancheta a început după ce un fost jurist cu funcţie executivă din cadrul grupului a acuzat membrii conducerii că ar fi ascuns fonduri şi ar fi păstrat o sumă de 200 de milioane de dolari pentru mituirea politicienilor, procurorilor şi a altor oficiali.             "Faptele pentru care au fost acuzaţi sunt delicte grave, având în vedere sumele astronomice implicate şi profiturile obţinute prin evaziune fiscală", a declarat procurorul care se ocupă de acest caz.           Preşedintele Samsung, Lee Kun-hee, riscă o pedeapsă cu închisoare de la şase ani şi până la condamnare pe viaţă. Analiştii consideră însă că este improbabil ca pedeapsa să fie foarte lungă, întrucât judecătorii evită să condamne şefii de companii, pentru a nu afecta economia ţării.

(15:05)

Ne puteți urmări și pe Google News