Președintele Iohannis îl felicită pe noul secretar general al NATO
- Razvan Gheorghe
- 14 octombrie 2016, 10:40
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj de felicitare noului secretar general ales al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Manuel de Oliveira Guterres.
"Îmi face o deosebită plăcere să vă transmit cele mai calde felicitări pentru alegerea dumneavoastră ca secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în urma deciziei unanime adoptate recent de Adunarea Generală. Consider această numire ca o binemeritată recunoaştere a experienţei dumneavoastră politice şi diplomatice îndelungate şi a unei cariere de prestigiu dedicate promovării eficiente a multilateralismului în relaţiile internaţionale. În egală măsură, această numire reprezintă actul final al unuia dintre cele mai transparente procese de selecţie din istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îmi exprim deplina încredere în capacitatea dumneavoastră de a găsi cele mai bune soluţii pentru problemele cu care se confruntă omenirea", se arată în mesajul şefului statului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale citat de Agerpres.
Klaus Iohannis îl asigură pe noul secretar general al ONU de susţinerea sa şi a României în vederea promovării păcii, securităţii şi dezvoltării durabile, în beneficiul întregii lumi.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite l-a desemnat oficial joi pe fostul premier portughez Antonio Guterres drept succesorul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pentru un mandat de 5 ani.