Preşedintele Klaus Iohannis condamnă "cu fermitate" atacurile teroriste din Danemarca

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă "cu fermitate" atacurile teroriste din Danemarca

Preşedintele României, Klaus Iohannis, condamnă "cu fermitate" atacurile teroriste comise aseară, în Danemarca, în urma cărora două persoane au fost ucise şi cinci poliţişti au fost răniţi.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă cu fermitate atacurile teroriste de aseară, de la Copenhaga. Acțiunile teroriste au început la un centru cultural, în cursul unei dezbateri privind islamismul și libertatea de expresie, și au continuat în apropierea unei sinagogi din centrul capitalei daneze. După atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie și diferențele religioase", se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

"România își reafirmă sprijinul față de lupta împotriva terorismului și față de măsurile europene de combatere și descurajare a oricăror tentative de terorism. În același timp, toleranța față de credințele religioase ale popoarelor trebuie să fie respectată și cultivată atât în presă cât și în discursurile publice", se mai precizează în comunicat.

Un bărbat deschis focul, sâmbătă, în Copenhaga, în exteriorul unei clădiri care găzduia o dezbatere despre Islam și despre libertatea de exprimare. Un civil a fost ucis și trei ofițeri au fost răniți în stradă, în timp ce încercau să protejeze zona. La eveniment era prezent și ambasadorul francez în Danemarca, precum și artistul suedez Lars Vilks, autor al unor caricaturi ale profetului Mahomed.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt atac armat a avut loc la câteva ore, în apropierea unei sinagogi, în urma schimbului de focuri o persoană fiind ucisă. Ulterior, poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat, în apropierea unei gări din capitala Danemarcei, victima fiind presupusul autor al celor două atacuri armate.

Citiţi mai mult: Stare de alertă în Danemarca. Două atacuri armate în Copenhaga, în câteva ore. Două persoane au fost ucise şi cinci poliţişti au fost răniţi. Forţele de ordine au împuşcat MORTAL un suspect