Cazul Năstase se repetă. Scene șocante cu un politician renumit. Poliția a intervenit de urgență. VIDEO

Cazul Năstase se repetă. Scene șocante cu un politician renumit. Poliția a intervenit de urgență. VIDEO

Fostul președinte din Peru Alan Garcia s-a împușcat în cap, miercuri, după ce poliția a încercat să îl aresteze fiind acuzat că a primit mită de la o companie braziliană.

Poliţia s-a prezentat la domiciliul lui Garcia în jurul orei locale 06.30 (11.30 GMT), când a avut loc drama.

Alan Garcia a fost transportat de urgenţă la spitalul Casimiro Ulloa din capitală. Fostul preşedinte prezintă „o rană prin împuşcare în cap”, a anunţat spitalul din Lima. 

Garcia, 69 de ani, a fost supus unei intervenţii chirugicale şi a suferit trei stopuri cardiace, a declarat ministrul sănătăţii, Zulema Tomas. Starea fostul preşedinte este „foarte critică”, a indicat ea.

„În această dimineaţă a avut loc acest accident dramatic: preşedintele a luat decizia de a-şi trage un glonţ (în cap)”, le-a declarat avocatul lui Garcia, Erasmo Reyna, jurnaliştilor masaţi în faţa spitalului, conform Agepres.

Televiziunea locală America a relatat că fostul şef de stat se află în comă şi a difuzat imagini cu fiul lui Garcia, susţinători şi avocaţi ai fostului preşedinte sosind la spital Casimiro Ulloa, supravegheat de forţe de ordine.

Garcia este anchetat pentru o presupusă luare de mită în legătură cu construirea unei linii de metrou în capitală de către concernul brazilian Odebrecht.

Alan Garcia, preşedinte al statului Peru între 1985-1990 şi 2006-2011, îşi susţine nevinovăţia şi se declară victima unei persecuţii politice.

În noiembrie trecut, Alan Garcia s-a refugiat la ambasada uruguayană de la Lima după ce i s-a interzis să părăsească teritoriul ţării cât timp se află sub anchetă. Guvernul uruguayan i-a respins însă cererea de azil, astfel încât Alan Garcia a părăsit ambasada după circa două săptămâni petrecute acolo.

Miercurea trecută, un alt preşedinte peruan, Pedro Pablo Kuczynski (2016-2018), a fost plasat în arest preventiv în aceeaşi anchetă. 

Uriaşul scandalul de corupţie Odebrecht a implicat zeci de responsabili de rang înalt din America Latină, acuzaţi că au primit mită în schimbul acordării preferenţiale de contracte de lucrări publice. Odebrecht a recunoscut că a dat mită 29 milioane de dolari unor oficiali peruani pe durata a trei preşedinţii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News