Preotul care n-are voie să se apropie de preoteasă, dat afară și din casă

Preotul care n-are voie să se apropie de preoteasă, dat afară și din casă

În ediția din 19 august, „Evenimentul zilei” a relatat că un slujitor al Domnului din Cluj a fost reclamat de preoteasă că o bate pe unde o prinde și că a primit interdicția de a se apropia la mai mult de trei metri de consoartă. Acum, lucrurile se complică: preotul riscă să fie aruncat în stradă

Preotul Remus Tegzeșiu a aflat, zilele trecute, că soția lui, medicul de familie Anca Tegzeșiu, a depus recurs împotriva sentinței Judecătoriei Cluj Napoca, prin care se instituie ordinul de restricție. Femeia le solicită judecătorilor de la Tribunalul Cluj să-l evacueze din locuință. Interesant este faptul că imobilul este al unei fundații care aparține Bisericii Greco Catolice, nefiind proprietatea celor doi soți.

„M-a bătut în fața copiilor”

„Acea distanță de trei metri permite oricând pârâtului să mă agreseze în continuare. Ordinul de protecție, așa cum a fost dat, nu înlătură, prin măsura concret adoptată, riscul ca subsemnata să mai fiu agresată”, scrie Anca Tegzeșiu în cererea de recurs. Preoteasa mai spune că judecătorul care i-a impus preotului să nu se apropie de ea la mai puțin de trei metri nu a ținut cont de probele pe care le-a depus la dosar și nici de faptul că „am fost bătută, violent, de mai multe ori, chiar în fața celor trei copii”. Preotul Tegzeșiu se apără și susține că totul a explodat după ce și-a surprins soția în anumite „situații cu un cetățean din Luxemburg”, pe care trebuia să îl găzduiască ocazional, datorită unor obligații religioase. El are convingerea că intenția preotesei este de a-l alunga din imobilul, cu scopul de a-l revinde, iar cu banii să poată pleca la bărbatul din Luxemburg”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Merg la psiholog”

Nemulțumită de sentința Judecătoriei Cluj Napoca, Anca Tegzeșiu mai spune că a fost tot ea acuzată, de judecător, că nu a făcut nimic pentru a-și salva familie: „Nimic mai adevărat. De câțiva ani merg la psiholog, am participat la ședințe de consiliere organizate de biserică, am apelat la biserică în speranța de a rezolva această problemă. În pun întrebarea retorică: unde ar fi trebuit să plec cu trei copii ca să nu dau dovadă, în opinia instanței, că sunt o persoană interesată de avere”. Unul dintre foștii vecini ai familiei Tegzeșiu, patornul unei firme de publicitate, a declarat, pentru EVZ, că de mai multe ori a avut de a face cu preotul greco catolic: „A venit cu scandal pentru că se enerva din senin pentru modul cum parcam mașinile. Noi nu l-am băgat niciodată în seamă, iar după ce am citit articolul din Evenimemtul zilei neam bucurat că am adoptat această strategie pentru că am văzut ce fel de om este”.