Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu o delegaţie a Nuclear Energy Agency despre iniţiativa regională de dezvoltare în domeniul nuclear

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu o delegaţie a Nuclear Energy Agency despre iniţiativa regională de dezvoltare în domeniul nuclear Sursa: Gov.ro

Întâlnirea dintre Nicolae Ciucă și delegaţia Nuclear Energy Agency (NEA), condusă de directorul general William D. Magwood al IV-lea, a avut loc azi, la Palatul Victoria. Prim ministrul vrea să colaboreze și să dezvolte România în domeniul nuclear.

Premierul Ciucă s-a axat pe importanţa pe care România o acordă capabilităţilor nucleare şi relevanţa NEA. Acesta dorește să dezvolte capacitatea României de producere a energiei nucleare, iar în prim plan este tehnologia nord-americană.

Discuțiile dintre Nicolae Ciucă și delegaţia Nuclear Energy Agency (NEA) au avut loc la Palatul Victoria. Principalul motiv al întâlnirii a fost aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

”Guvernul susţine dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiecte substanţiale de investiţii, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României. Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată ne încurajează să sprijinim investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR. Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului ţării noastre din perspectiva producţiei de energie şi de atingere a independenţei energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat premierull Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Principalul motiv al întâlnirii

O prioritate este pregătirea angajaţilor în domeniu, darşi dezvoltarea reţelei de producere şi transport a energiei.

Nicolae Ciucă, anunţ crucial despre aderarea la OCDE: Urmează să desemnăm negociatorul-şef. VIDEO

Sursa: Guvernul României

Directorul general al NEA- OCDE a garantat ajutor din perspectiva creşterii capabilităţilor de a produce energie nucleară. Acesta este mulțumit de acțiunile făcute de România pentru această agenţie și are incedere în aderarea la OCDE.

Investiţiile în domeniul nuclear vor duce la îmbunătățiri ale mediului de afaceri, iar sprijinul guvernamental va ajuta coagularea de noi proiecte. Un alt aspect important este că energia nucleară poate reduce emisiile de carbon reprezentând o alternativă la gazul rusesc.

Directorul General NEA a ajuns la Bucureşti pentru dezvoltarea cooperării dintre România şi Agenţia pentru Energie Nucleară.