Primul-ministru bulgar, Plamen Oreşarski, şi-a dat astăzi demisia, respectându-şi promisiunea anterioară că va face acest lucru între 23 şi 25 iulie pentru a permite aplicarea acordului convenit de partidele politice în vederea organizării alegerilor legislative anticipate, relatează agenţia Reuters.
Numit premier în luna mai anul trecut, socialistul Plamen Oreşarski s-a confruntat cu numeroase manifestaţii de stradă, la fel ca şi executivul precedent condus de conservatorul Boiko Borisov, criza politică fiind dublată în ultima vreme de o gravă criză a sistemului bancar.
Rezultatele foarte slabe obţinute de Partidul Socialist la alegerile europarlamentare au grăbit căderea guvernului, mai scrie agenția britanică preluată de Agerpres.
În urma consultării formaţiunilor politice, preşedinte Rosen Plevneliev a anunţat la sfârşitul lunii iunie dizolvarea parlamentului începând cu data de 6 august şi organizarea alegerilor anticipate pe 5 octombrie.