Premieră la Vatican: Arhiepiscop arestat pentru pedofilie

Premieră la Vatican: Arhiepiscop arestat pentru pedofilie

Pentru prima dată, un înalt prelat al Sfântului Scaun răspunde penal pentru abuzuri sexuale comise asupra minorilor. Cazul este considerat un test difi cil pentru Papa Francisc.

Vaticanul a anunțat ieri plasarea sub arest la domiciliu a fostului arhiepiscop polonez Jozef Wesolowski, anchetat penal pentru abuz sexual asupra unor minori. Wesolowski, care a ocupat până funcția de ambasador al Sfântului Scaun în Republica Dominicană, fusese deja caterisit și rechemat din post în luna iunie în urma probelor furnizate de autoritățile dominicane. El este primul înalt prelat catolic pus sub arest la domiciliu, dar și anchetat penal într- un caz de pedofilie.

Intervenție a ONU

Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, a precizat că aceste proceduri, având ca posibil final primul proces de pedofilie din Cetatea Vaticanului, au fost lansate „în conformitate cu voinţa exprimată de Papa Francisc, pentru ca o afacere atât de gravă şi delicată să fie înfruntată fără întârziere, cu rigoarea corespunzătoare şi necesară”. Oficialii de la Vatican au explicat că motivul pentru care Wesolowski a fost plasat sub arest la domiciliu și nu încarcerat are legătură cu starea de sănătate fragilă a fostului arhiepiscop. Măsura fără precedent la Vatican vine și în urma unui apel în acest sens lansat de Comisia ONU Împotriva Torturii de la Geneva.

Sex pentru medicamente

Dosarul Wesolowski s-a inflamat după ce presa occidentală a dezvăluit, citând victimele minore ale acestuia, că înaltul prelat oferea medicamente copiilor săraci din Republica Dominicană contra sex. Dacă este găsit vinovat, Wesolowski riscă până la 12 ani de închisoare. Cazul este văzut din exterior drept un test pentru Papa Francisc și poziția sa fermă împotriva abuzurilor sexuale comise de preoții catolici asupra minorilor pe care le-a comparat cu o „slujbă satanică”. În acest scop, Vaticanul și-a amendat propriul Cod Penal pentru a incrimina pedofilia.

Așteptări mari de la Papa Francisc

Noul caz este doar ultimul dintr-o serie de scandaluri de pedofilie care au zguduit din temelii Biserica Catolică și care l-au determinat pe noul papă să acționeze ferm. În mai, Națiunile Unite au criticat Vaticanul pentru modul în care a gestionat aceste cazuri de abuzuri sexuale și au cerut măsuri exemplare. La doar două luni, Papa Francisc s-a întâlnit, pentru prima dată, cu șase victime ale abuzurilor sexuale comise de preoți catolici, stând de vorbă cu fiecare timp de 30 de minute. În timpul slujbei care a precedat aceste întâlniri, Suveranul Pontif a cerut scuze tuturor victimelor pentru răspunsul lent dat de Biserica Catolică. O comisie specială, din care face parte și o astfel de victimă, monitorizează acum astfel de cazuri și propune măsuri imediate.