Premieră în Justiție. Despăgubiri de 15.000 de euro pentru o persoană atacată de urs
- Maria Dima
- 22 iulie 2021, 15:16
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că o instanţă de judecată a dat o primă sentinţă prin care o persoană atacată de urs trebuie să primească, de la statul român, suma de 15.000 de euro drept despăgubiri, pe motiv că statul este responsabil, în calitate de proprietar al speciei protejate.
"Avem prima sentinţă împotriva statului român, de 15.000 de euro, dată de o instanţă din România, prin care o persoană atacată de urs a dat în judecată statul român şi a cerut despăgubiri şi instanţa a spus clar că entitatea responsabilă pentru acel atac este entitatea care a protejat acel animal şi care, cu ghilimelele de rigoare, văd că unii folosesc în diverse locuri această expresie, proprietarul ursului, ceea ce este o ciudăţenie, dar proprietarul speciei strict protejate este statul român, responsabilitatea la statul român”, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă.
În contextul noii ordonanţe care prevede modul în care se poate interveni în cazul în care ursul intră în zonele intravilane locuite de oameni, ministrul a afirmat că autorităţile care pot interveni trebuie dotate "cu echipament adecvat", pentru că actul normativ prevede că, dacă nu se pot încheia contracte cu entităţi private pentru operaţiuni precum tranchilizarea, autoritatea publică trebuie să intervină.
Urșii preferă și alimente care conțin E-uri
Săptămâna trecută, autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita au cerut ajutorul celor centrale şi guvernamentale în privinţa rezolvării unei probleme care a devenit, spun acestea, acută pentru locuitorii din zonă - cea a urşilor care coboară zilnic după mâncare şi care ucid zeci de animale şi atacă oameni.
Edilii şi zeci de localnici, unii dintre aceştia victime ale urşilor, spun că această problemă s-a acutizat în ultimii cinci ani, de când Guvernul Cioloş a dat o lege care interzice sub orice formă vânătoarea urşilor, chiar şi a celor bătrâni sau a celor agresivi, neexistând în schimb un cadru legal clar referitor la situaţia de autoapărare. Aceştia mai susţin chiar că "ursul nu mai este urs", că genele multor exemplare s-au modificat, ajungând să prefere chiar alimente care conţin E-uri.