PREMIERĂ FISCALĂ în România! Iată ce taxă se reduce
- Raluca Florescu
- 23 februarie 2015, 10:26
Pentru prima dată în ultimii ani se reduce acciza la țigări, anunță consultanții de la Benta Consult. Acciza este este formată din două componente, acciza ad valorem și acciza specifică. Acciza ad valorem reprezintă o sumă de plată egală cu procentul de 14% din prețul de vânzare al țigărilor cu amănuntul, preț pe care producătorul/importatorul are obligația să îl notifice autorității fiscale. Acest procent rămâne neschimbat.
A doua componentă a accizei este acciza specifică, acciză calculată ca sumă de plată pentru un număr de 1000 țigarete. Potrivit OMFP nr. 166 din 17 Februarie 2015, publicat în monitorul Oficial 0131 din 20 februarie, se reduce acciza specifică pentru 1000 țigarete de la suma de 412,02 lei la suma de 314,68 lei.
Această acciză redusă se va aplica cu data de 1 aprilie. La buget se datorează suma celor două componente.