Predoiu, audiat de senatorii jurişti

Predoiu, audiat de senatorii jurişti

DISCUŢII. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va fi audiat, astăzi, de senatorii din Comisia juridică, principala temă de discuţie fiind reforma din justiţie în contextul raportului Comisiei Europene din luna iunie.

Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a declarat, ieri, că audierea ministrului Justiţiei are loc la solicitarea tuturor grupurilor parlamentare din Senat. El a precizat Predoiu este chemat pentru a prezenta senatorilor jurişti stadiul reformei din justiţie în România, în contextul raportului Comisiei Europene ce urmează să fie dat publicităţii în luna iunie.

Greblă a ţinut să precizeze că întreaga responsabilitate a concluziilor din acest raport al UE o are ministrul Justiţiei, care a fost reconfirmat în această funcţie de actuala coaliţie de guvernare tocmai pentru a continua reformele începute în mandatul Guvernului liberal. De altfel, şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat,ieri, după şedinţa conducerii socialdemocraţilor, că ministrului Justiţiei ar trebui să i se dea un răgaz până la publicarea raportului Comisiei Europene, pentru a analiza dacă decizia de a-i prelungi mandatul a fost justificată.

Ne puteți urmări și pe Google News