Napoleon Tiron a mai acordat un singur interviu, în urmă cu apoape 50 de ani, pentru o revistă de artă. Nu îi place să acorde interviuri, nu îi place să primească pe nimeni la el în atelier. Dar a fost foarte încîntat că în Evenimentul Zilei se scrie despre artiști. Și a pus și el umărul la lucrul ăsta bun. Ne-a invitat în atelierul lui, și ne-a arătat o parte din lucrările sale. Majoritatea sînt născute din povești. Unele cutremurătoare

- Evenimentul zilei: Cum vă gîndiți lucrările? Care este sursa de inspirație? - Napoleon Tiron: Eram la 15- 16 ani. Îmi era foarte sete și eram într-un lan de porumb. Am văzut în depărtare niște copaci. M-am dus într-acolo cu speranța că poate au fructe și voi putea să îmi potolesc setea. Erau corcoduși. Cînd am ajuns, am găsit niște camere de chirpic. Nouă bucăți, puse la rînd, fără acoperiș, fără geamuri, fără uși. Erau niște chilii de la o fostă mănăstire, că m-am interesat după aceea. Unul din corcoduși crescuse în mijlocul unei camere. Copacul s-a dezvoltat pînă a întîlnit peretele. Am dărîmat cei patru pereți și a rămas un cub în aer, care m-a impresionat total și dureros. Pentru mine, copacul în creșterea sa a fost agresat de ziduri. Mutilat. Am făcut o serie de lucrări inspirate din asta mai tîrziu, pentru că atunci nu mă gîndeam la arte.

- Ați mai avut astfel de experiențe?

Da, la fel de impresionat am fost și cînd am găsit în albia unui rîu o crenguță care s-a chinuit să se dezvolte pe sub pietrele de rîu. Despre State Ion, graficianul care a murit la cutremur, știam că a rămas la atelier. După cutremur nu îl mai găsea nimeni. L-am descoperit în curte la Spitalul Colțea, unde erau duși morții, ca să fie găsiți. Avea în cap o formă perfectă de la cărămida care l-a ucis. M-a durut enorm. Aceste trei momente pe care le-am trăit m-au impresionat și m-au răscolit. Am simțit nevoia să dau o reprezentare durerii mele și m-am apucat de lucru. Am făcut o serie mare de lucrări pe tema asta cu agresivitatea.

FOTO: Giganții

- Cum ați ajuns să faceți artă?

- Greu! Începînd cu doua întîmplări. La Școala Normală din Galați, în 1950-51, în primul an, aveau școală de aplicații și teren agricol în spate, unde lucram pentru că ne duceam învățători la sate și trebuia să știm aratul, săpatul, cum se crește oaia, tot. Cînd m-am dus în anul întîi, am avut o temă de desen despre război și eu am făcut un cîrd de gîște zburînd și ouăle care cădeau și explodau. Profesorul a venit și a întrebat cine e ăla, Tiron? Și m-a lăudat. Anul următor ne-au trimis să facem un reportaj la treierat. Eu m-am așezat pe un deal și am desenat tot ce am văzut: boi, vaci, oameni, batoză, fum, tot. Și așa s-a încheiat capitolul artă, nici nu știam ce e aia artă, la noi în sat nu exista acest termen. În anul trei a venit profesorul de română și a întrebat cine poate să facă portretul lui Eminescu pentru școală. Am zis că eu. După două zile m-a întrebat de portret și nu-l aveam. Mi-a pus un doi. Aveam emoții și nesiguranța că nu o să iasă cum trebuie. După 11 de doi, m-am apucat să îl fac într-o noapte. Nu prea știam cum. Am zis să încerc întîi pe caiet, apoi să îl fac pe coala mare. Dar cum nu aveam caiete neliniate, l-am facut pe caietul de matematică. Am luat forma de ochi și am pus-o într- un pătrățel și am calculat să îmi iasa proporțiile. Și așa mi-a venit ideea și am desenat pătrățele pe foaia mare pe care trebuia să fac portretul. A ieșit foarte bine.

- Și profesorul ce a zis?

- După ce i-am dat portretul profesorului, pentru că nu îl facusem la timp, mi-a mai pus un doi. Atunci am luat foaia și am rupt-o. Pentru asta m-a exmatriculat. Și pe vremea comuniștilor, dacă erai exmatriculat, nu mai aveai voie timp de 10 ani să îți continui studiile. Am mers la muncă. Eram scenograf la teatrul din Galați cînd l-am reîntîlnit pe profesorul de română care ajunsese între timp primar. Mă ruga să fac o lucrare pentru Crăciun. Cînd și-a dat seama cine sînt, mi-a cerut să fac o cerere să termin liceul. I-am zis: Sînt bătrîn. A insistat. Am terminat liceul la aproape 30 de ani. Apoi m-am dus și m-am înscris la facultate, la arte.

Carte de vizită

Napoleon Tiron s-a născut pe 26 februarie 1935 în comuna Oasele (acum Rediu), din Galați, România. Între 1964 și 1970 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Din 1970 participă la majoritatea evenimentelor culturale din România. În 1971, Napoleon Tiron, „venit de la Oasele, din Galați”, intră în Uniunea Artiștilor Plastici din România „fără pile”. În 1990 a devenit profesor de sculptură la Universitatea de Arte din București.