De numele haiducului Adam Duma, poreclit Adam ”neamțu”, pentru că purta mereu haine nemțești, este legată o peșteră senzațională, aflată foarte aproape de orașul Moldova Nouă. Grota haiducilor se găsește la trei kilometri distanță de orașul cărășean, în Munții Locvei. Aici se spune că se adăpostea haiducul, care a trăit în jurul anului 1.400, și banda sa. Și tot aici, ar fi ascuns odoarele furate de la boieri. Doar 10% din această peşteră a fost explorată până în prezent. Accesul spre grotă se face pe un drum pavat cu piatră de râu, care există încă de pe vremea romanilor.

Cine a fost haiducul Adam ”neamțu”

Originar din Slatina Nera şi o vreme dascăl într-un mic sat de la Dunăre, învăţătorul Adam Duma s-a făcut haiduc, împreună cu prietenul său, Lăzărică. Cei doi și-au stability ascunzătoarea în Peştera Rolului din Cheile Nerei, cunoscută, acum drept Grota haiducilor.

Împreuna cu Lăzărică și alți haiduci care li s-au alăturat, Adam îi ataca pe boieri la drumul mare, iar prada o împărţea cu sărmanii din sate. Legenda spune că era așa de darnic, încât aurul pe care îl primea un sărman nu îi asigura numai supraviețuirea, ci un trai bun pentu toată viața. Se mai spune că haiducul împărțea galbenii cu poala hainei, ca să fie îndeajuns.

Potera l-a prins pe Adam Duca într-o zi, când îşi vizita iubita, Ileana. Haiducul ar fi fost trădat de un fost ortac,pe nume Buzangiu. El a fost închis întâi în Oraviţa, apoi, 20 de ani, la Lugoj.

Când a fost eliberat, haiducul i-a cerut ajutorul unui sărac pe care îl ajutase. Iosom Catina, din Ilidie, se numea acesta. Devenise boier din banii primiţi chiar de la haiduc. Doar că omul a uitat cine a fost binefăcătorul său, și a refuzat să răspundă cererii de ajutor. Se spune că haiducul Adam Duca l-a ars de viu. Din nou a fost prins şi condamnat la moarte prin spânzurătoare.  Fără judecată, haiducul a fost executat lângă oraşul Guzainii, aproape de Vârşet.

Comoara secretă

În urma lui Adam Duma a rămas legenda conform căreia acesta a ascuns în peștera de lângă Moldova Nouă o comoară imensă. Oamenii locului se jură că în 1977 un grup de turişti germani ar  fi găsit odoarele. Apoi, brusc, nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat cu aurul.