Planurile se pot schimba, vacanța rămâne. Cum transformă Paralela45, alături de Enter Air, rezervarea din timp într-o decizie fără riscuri
- Nicolae Comănescu
- 20 octombrie 2026, 16:20
Pentru unii români, vacanța de vară se hotărăște pe ultima sută de metri. Nu din comoditate, ci pentru că e greu să faci planuri cu luni înainte, când nu știi ce îți aduce anul următor. Un proiect nou la serviciu, o schimbare în familie, un buget care se poate modifica. Este o reacție firească, iar Paralela45, primul tur-operator din România, nu le cere turiștilor să renunțe la ea. A ales, în schimb, să scoată riscul din rezervarea timpurie.
Pentru sezonul de vară 2027, compania vine cu un program construit alături de grupul Rainbow Tours și de Enter Air, cea mai mare companie aeriană charter din Polonia, cu care consolidează un parteneriat strategic, și cu două servicii care îi permit oricui să rezerve acum și să decidă liniștit mai târziu.
„Dar dacă...?”, întrebarea pe care o auzim cel mai des
Cine se gândește să rezerve din timp își pune, de regulă, două întrebări. Ce se întâmplă dacă îi intervine ceva și nu mai poate pleca și ce se întâmplă dacă prețul vacanței crește până în vară. Sunt întrebări legitime, iar ele explică de ce unii turiști preferă să aștepte.
„Pe toate canalele noastre de vânzare, online, la telefon și în agenții, auzim aceleași întrebări. Dar dacă se schimbă planurile, dar dacă se scumpește. Am înțeles că oamenii nu amână pentru că nu vor să plece, ci pentru că nu vor să riște. Așa că am construit oferta verii 2027 ca să răspundă exact acestor întrebări”, spune Dawid Manicki, director în cadrul Boardului Administrativ al Paralela45.
flexiGO: dacă se schimbă planurile
Cu flexiGO, rezervarea poate fi anulată fără să dai vreun motiv și fără penalizări, cu până la 30 de zile înainte de plecare. Banii plătiți nu se pierd, ci se transformă într-un voucher de călătorie pentru o altă vacanță Paralela45 din același sezon. Poți alege o altă perioadă sau chiar o altă destinație. Practic, vacanța nu dispare atunci când se schimbă ceva în viața ta, doar se mută.
freezeGO: dacă se scumpește
Prețul unui pachet de vacanță poate fi influențat, până la plecare, de evoluția prețului combustibilului sau a cursului valutar. Cu freezeGO, prețul rămâne exact cel de la rezervare, indiferent de aceste variații. Știi de la început cât te costă vacanța și îți faci bugetul o singură dată.
Până pe 31 octombrie, la sejururi, unul dintre cele două servicii este gratuit, la alegerea clientului, iar la circuite freezeGO este gratuit pentru tot sezonul. În afara perioadelor de presale, fiecare serviciu costă 39 de euro de persoană.
Stabilitatea din spatele programului
O rezervare făcută din timp are sens doar dacă programul pe care te bazezi este solid. Vara 2027 este cea mai amplă din istoria Paralela45, cu zboruri charter spre zece țări și o capacitate cu 20% mai mare decât în acest an și cu aproape 80% peste nivelul din 2025. Creșterea vine din integrarea în grupul Rainbow Tours, unul dintre cei mai importanți tur-operatori din Europa Centrală și de Est, din care compania face parte din mai 2025.
„Paralela45 aduce în grupul Rainbow Tours ceva ce nu se poate construi peste noapte. 36 de ani de relație cu turiștii români. Grupul aduce resursele, expertiza și partenerii pe termen lung. Împreună, putem lansa programul complet al verii încă din septembrie, iar turiștii pot face planuri pe ceva stabil”, spune Ioana Burcea, director în cadrul Boardului Administrativ al Paralela45.
Majoritatea zborurilor sunt operate de Enter Air, partenerul grupului Rainbow Tours. Compania zboară exclusiv pentru tur-operatori și are în spate 16 ani de experiență în zborurile de vacanță:
- este cea mai mare companie aeriană charter și cel mai mare transportator aerian privat din Polonia;
- operează o flotă de 40 de aeronave Boeing 737, inclusiv avioane noi, livrate direct din fabrică;
- își pregătește piloții în propriul centru de instruire, pe simulatoare Boeing 737, iar mentenanța se face în interiorul companiei;
- operează după standardele europene EASA și este listată la Bursa din Varșovia din 2015.
„Un program de vacanțe este la fel de bun ca partenerul aerian pe care se sprijină. Cu Enter Air avem capacitate pe măsura creșterii noastre și același standard pe toate rutele. Asta ne permite să le spunem turiștilor încă de acum ce zboruri avem, din ce orașe și la ce prețuri”, adaugă Dawid Manicki.
Ce aduce nou vara 2027
Albania intră pentru prima dată în programul charter, cu zbor direct București-Tirana și sejururi la hoteluri de patru stele de la 509 de euro de persoană. Revin insulele grecești Samos, cu vacanțe de la 422 de euro și Lesbos, de la 747 de euro de persoană. Plecările se extind și pe aeroporturile regionale, inclusiv printr-un charter nou între Constanța și Heraklion, în Creta, de la 311 euro de persoană. Grecia, Turcia și Spania rămân destinațiile cu cele mai multe zboruri.
Toate beneficiile până pe 31 octombrie
- avans de doar 10% la rezervare, restul cu 30 de zile înainte de plecare;
- flexiGO sau freezeGO gratuit la sejururi, la alegere, și freezeGO gratuit la toate circuitele;
- reduceri Early Booking pentru tot programul;
- în iulie, zbor gratuit pentru copiii între 2 și 12 ani spre Turcia, Grecia, Muntenegru și Albania (în limita locurilor disponibile);
- tot în iulie, 100 de euro reducere pentru primul copil spre Egipt, Tunisia, Spania și Portugalia (în limita locurilor disponibile).
„Nu ne propunem să schimbăm felul în care românii își planifică vacanțele. Vrem doar ca cei care aleg să rezerve din timp să o facă fără nicio grijă. Cu un avans mic, cu prețul blocat și cu libertatea de a-și schimba planurile, rezervarea din timp devine o decizie ușoară, nu un pariu”, spune Ioana Burcea, director în cadrul Boardului Administrativ al Paralela45.
Oferta completă a verii 2027 poate fi consultată pe paralela45.ro și în rețeaua de agenții Paralela45 și partenere din toată țara.
Articol publicat la initiativa Paralela 45