Colecţia de petice 

Acolo dă peste un cearceaf care era în aşa fel legat, încât formase un fel de sac, plin cu ceva. Desface legătura şi găseşte o mulţime de petice. Fiecare avea ţesut pe el un model. În culorile specifice meleagurilor prahovene. Personajul acestei poveşti de viaţă îşi dă seama că are de-a face cu o moştenire lăsată de bunica ei, pe care o chema Alexandrina Goran. Am mai întâlnit asemenea situaţii şi la alţi oameni care s-au apucat de cusut cămăşi tradiţionale. Aveau la bază moşteniri ţesute în acelaşi fel. Anda Mănescu este economist de meserie. În copilăria ei a învăţat să coasă de la bunica. Aşa cum toate fetele din Breaza o făceau. Văd cum se îmbujorează de emoţie, vorbind cu mândrie despre un loc încărcat de această tradiţie. La Cooperativa Arta Casnică din oraşul ei lucrau câteva mii de femei, în timpuri demult apuse, producţia ajungând la zeci de mii de exemplare pe lună, exportate în toată lumea. Drumurile brezencei noastre au dus-o spre şcoli înalte. Lucrează timp de opt ani în lumea cifrelor, în Bucureşti. A lăsat totul în urmă şi s-a reapucat să coasă. Când se întâmpla asta? „În 2012”. Îmi place cum sună unul dintre laitmotivele pasiunii muncii ei. „Istoria se scrie cu acul”. Firul între generaţii nu se rupe, e de remarcat acest lucru.

Târguri, expoziţii şi prezentări de modă

Avea nişte bani puşi de-o parte, 20.000 de lei. Şi-a amenajat un mic magazin în Breaza. Ţine minte foarte bine ziua în care a deschis uşa magazinului ei, 14 martie 2014. Făcuse acasă prăjiturele, adusese şi suc, săşi întâmpine cum se cuvine primii clienţi. Şi nu numai atât. În vitrină erau cele cinci cămăşi pe care le ţesuse ea. „Mi se pare că a trecut o veşnicie de atunci”, rămâne puţin pe gânduri. Suntem în 2018. În aceşti patru ani a crescut. Acum are şi un mic atelier în care lucrează patru femei. Toate cu multă experienţă în ţesut. Plus o doamnă care se ocupă cu vânzarea, în magazin. Anda s-a preocupat în special de partea de promovare în mediul online, pentru a ieşi cât mai mult în lume. A creat brandul „iibreaza”, care e şi denumirea site-ului ei. Pornise totuşi pe un val destul de important, cămaşa tradiţională revenind puternic în preferinţele vestimentare ale româncelor. Şi nu numai ale lor. Merge la foarte multe târguri şi expoziţii, în ţară, ba chiar şi la prezentări de modă, în Cehia, Ungaria, Austria. Se înmulţesc comenzile. Sute de cereri în aceşti patru ani. „Oameni care îmi înţeleg munca”, în totalitate după reguli ancestrale. „Nicio muscă nu e la întâmplare, totul se numără în ierbe şi se face încadrarea perfectă a modelului”, vorbeste în arhaici termeni. Economista care scrie istoria cu acul Povestea iilor din Breaza Din peticele cu descântece lăsate moştenire de bunica sa, Anda Mănescu  ţese, de patru ani încoace, la Breaza, o mică afacere bazată pe arta iilor. Tânara plecase iniţial pe drumul Economiei, la Bucureşti, însa aţa o trage, iremediabil, spre tradiţia meleagurilor natale. 

 Multe obligaţii, drepturi mai deloc

Interlocutoarea se încruntă când vine vorba despre mult discutata lege a meşteşugarului. De peste zece ani azvârlită, la nivel de proiect, prin sertarele diverselor guverne. Un act normativ care ar trebui să facă lumină în acest domeniu. În special să le dea avânt celor care pun mai presus de orice respectarea autenticităţii. „Suntem trataţi ca orice firmă”, exclamă prahoveanca, amintinduşi de hârtiile şi taxele de care adesea e înconjurată. Despre drepturi, în schimb, nimic. În special de a le fi protejată munca. Vezi peste tot, prin ţară, făcături trase la maşină, mult mai ieftine, evident. Cămăşile Ancăi, cele cu mânecă scurtă, costă 280 de lei. Cu mânecă lungă, 350 de lei. Piratatele, în schimb, îşi permit să coboare chiar şi sub 100 de lei. Eşti legat de mâini şi de picioare, chiar dacă vezi că modelul tău a fost copiat. În cazul în care furtul are un element în minus sau în plus faţă de original, n-ai cum să-l dai în judecată pe cel incriminat. El va spune că modelul este al său, tocmai prin această minusculă şmecherie.

De la „Scutul sufletului”, la „Steaua Reginei”

Modelele din podul bunicii se regăsesc în catalog. „Roatele”, „Crestele de Breaza”, „Crini”, „Scutul sufletului”, „Steaua Soarelui”, „Floare de măr”, „Ajur cu bumbi”, „Multicolorul”, „Trandafiri prahoveni”, „Unghia Găii”, „Buclavaua Mare”, „Filtire”, „Steaua cu 16 tălpi”. Culori aprinse pentru fetele nemăritate, culori neutre pentru doamne. Se extinde dorinţa viitoarelor doamne de-a purta la nuntă o rochie ţesută în stil tradiţional. „Anul acesta am avut patru comenzi de acest fel”. În plus, bărbaţii şi copiii au şi ei plaja lor de opţiuni. La baza gâtului este „creţul”, o broderie care ascunde taine nebănuite. „Tehnica acesta e specifică Munteniei”. Între femeia care coase şi cămaşă se contopesc gândurile. Existau, demult, anume descântece pe care ţesătoarele le şopteau, pentru ca acel veşmânt, odată îmbracat, să-l lege pe om de pământ şi de Soare, de dragoste, şi să-i fie bine în toată existenţa lui. În amintirea localnicilor a rămas momentul când însăşi Regina Maria poposeşte în Breaza, în 1926. A primit în dar o cămaşă, dintre cele mai fine, ţesută în parfumul stânjenelului, căci se ştia violeta sa preferinţă, în ceea ce priveşte culorile. Cât despre model, acela s-a numit „Steaua Reginei”.

Te-ar putea interesa și: