Povestea reală a lui Nando Parrado, care a supraviețuit 72 de zile în Anzi după prăbușirea avionului

Povestea reală a lui Nando Parrado, care a supraviețuit 72 de zile în Anzi după prăbușirea avionuluiNando Parrado/ Sursa foto Captură video

Povestea lui Nando Parrado este considerată una dintre cele mai dramatice și incredibile lecții de supraviețuire din istoria modernă, fiind legată de tragedia aviatică a zborului Uruguayan Air Force Flight 571, prăbușit în Munții Anzi în octombrie 1972, potrivit The Guardian.

Povestea incredibilă a lui Nando Parrado

Avionul transporta 45 de persoane, majoritatea membri ai unei echipe de rugby din Uruguay, când s-a izbit de munte, în urma unei erori de navigație. Impactul a fost devastator, iar aeronava s-a rupt în bucăți pe versanții înghețați ai Anzilor.

Doar o parte dintre pasageri au supraviețuit inițial, iar în următoarele zile și săptămâni, frigul extrem, rănile și lipsa hranei au făcut noi victime. În final, doar 16 oameni aveau să fie salvați, după 72 de zile de luptă pentru viață .

Printre ei se afla și Nando Parrado, care a trăit un adevărat miracol. După impact, acesta a fost inconștient timp de mai multe zile. Când s-a trezit, a realizat dimensiunea tragediei. „Avionul s-a prăbușit”, i-au spus ceilalți supraviețuitori. În jurul său era doar metal contorsionat, zăpadă și moarte .

Cum a supraviețuit

Pentru Parrado, drama a fost și mai personală: mama sa murise în accident, iar sora lui, grav rănită, avea să își piardă viața câteva zile mai târziu. În mijlocul ghețarului, fără echipamente, fără hrană și fără speranță imediată de salvare, supraviețuitorii au fost obligați să ia decizii extreme pentru a rămâne în viață.

În lipsa oricăror resurse, aceștia au recurs la gesturi care aveau să șocheze lumea: au decis să se hrănească din trupurile celor decedați. A fost o alegere dureroasă, dar singura care le-a permis să supraviețuiască într-un mediu ostil, la altitudini de peste 3.500 de metri, unde temperaturile scădeau drastic .

Nando Parrado

Nando Parrado. Sursa foto Captură video

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar speranța salvării a dispărut complet în momentul în care au aflat că operațiunile de căutare au fost oprite. Atunci, Nando Parrado a luat o decizie care avea să schimbe totul: să plece în căutarea ajutorului, chiar dacă asta însemna să traverseze munții înghețați fără echipament adecvat.

Alături de colegul său Roberto Canessa, Parrado a pornit într-o călătorie aproape imposibilă. Cei doi au mers aproximativ 10 zile prin zăpadă, frig extrem și teren accidentat, parcurgând zeci de kilometri fără hrană suficientă. În acel moment, fiecare pas putea însemna moartea.

„S-ar putea să mergem spre moarte, dar prefer să merg să îmi întâlnesc moartea decât să aștept ca ea să vină la mine”, i-a spus Parrado colegului său înainte de a porni la drum .

După zile întregi de efort, cei doi au reușit să ajungă la civilizație și să alerteze autoritățile. Datorită lor, echipele de salvare au reușit să localizeze epava și să îi recupereze pe ceilalți supraviețuitori.

„Am supraviețuit ceva ce este imposibil”

În momentul salvării, Parrado era complet schimbat. Slăbise zeci de kilograme și era de nerecunoscut, dar reușise imposibilul: să iasă viu dintr-un infern de gheață, foame și disperare. El însuși avea să spună mai târziu că experiența trăită a depășit orice limită a umanului.

„Am supraviețuit ceva ce este imposibil de supraviețuit”, avea să declare ulterior, reflectând asupra celor 72 de zile petrecute în munți .

Povestea lui Nando Parrado a devenit în timp simbolul voinței umane de a trăi, fiind relatată în cărți, documentare și filme. Supraviețuitorul uruguayan a transformat tragedia într-o lecție despre reziliență, curaj și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare pierdut.

10
Ne puteți urmări și pe Google News