Posturile TV din Republica Moldova care rămân cu licențele suspendate

Posturile TV din Republica Moldova care rămân cu licențele suspendate Sursa foto: Dreamstime.com

Cele 12 posturi TV din Republica Moldova ale căror licențe de emisie au fost suspendate în timpul stării de urgență nu își vor mai relua activitatea. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Posturile TV ale căror licențe de emisie au fost suspendate în timpul stării de urgență nu își vor mai relua activitatea. Purtătorul de cuvând al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a anunțat că „vor fi acțiuni ferme în direcția diminuării informației toxice”.

Promovează propaganda și dezinformează

Daniel Vodă a mai preciat că, „în cazul posturilor TV cu licența suspendată a fost o decizie a Comitetului pentru Investiții Strategice care a solicitat ca aceste licențe să rămână suspendate până la clarificarea cine sunt proprietarii efectivi ai acestor posturi”.

„Autoritățile statului se conduc de prioritatea ca informațiile prezentate să fie obiective și corecte, iar posturile care dezinformează, sau care au scopul de a manipula și de a promova o agendă inclusiv externă, vorbesc aici despre influențe inclusiv din exterior care atentează la securitatea națională, promovează propaganda și dezinformează, să nu aibă posibilitatea să poluează mințile cetățenilor noștri.

Ne puteți urmări și pe Google News

La fel cum ne îngrijim de sănătatea noastră când suntem în sezonul gripei și a răcelilor, la fel cum ne îngrijim de sănătatea noastră în timpul unei epidemii, așa trebuie să ne îngrijim și de sănătatea noastră mintală atunci când vorbim despre informația pe care o consumăm”, a declarat Daniel Vodă, citat de radiochisinau.md.

Posturile TV ale căror licențe de emisie au fost suspendate

Una dintre cele mai longevive vedete tv revine spectaculos. O nouă emisiune

Sursa foto: Dreamstime.com

Pe 16 decembrie 2022, printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a fost suspendată activitatea a șase posturi: TV6, Orhei TV, RTR Moldova, Primul în Moldova, Accent TV și NTV Moldova. Un an mai târziu, la 30 octombrie 2023, CSE a dispus suspendarea licenței de emisie pentru ale șase televiziuni: Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3.

La 27 decembrie 2023, prin decizia Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, Consiliul Audiovizualului a fost notificat cu privire la necesitatea ajustării procedurii interne de licențiere în conformitate cu noile reglementări. Astfel, va fi nevoie să fie solicitată aprobarea prealabilă a Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională în cadrul procedurii de acordare a licențelor de activitate în domeniile de importanță pentru securitatea statului.