Postul nu este pentru toată lumea. Recomandările unui medic
- Antonia Hendrik
- 16 noiembrie 2023, 21:13
Postul Crăciunului a început, iar mulți credincioși cred că îl pot ţine cu sfințenie, dar nu este chiar aşa, avertizează un medic. Sunt oameni cu o anumită boală care nu au voie să țină postul acesta.
Postul, din păcate, nu poate fi ţinut de toată lumea. Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, afirmă că ţinerea postului nu este benefică pentru o anumită categorie de bolnavi.
Postul este periculos pentru bolnavii care suferă de boli cronice
Medicul Florin Roşu susţine că nu se recomandă ca persoanele care suferă de boli cronice să ţină post, întrucât starea de sănătate se poate agrava. Există riscuri pentru pacienţii cu boli cronice care ţin post. Iar ca exemplu sunt daţi bolnavii de diabet.
„Un pacient diabetic are voie să consume în medie 180 de grame de carbohidraţi pe zi. În perioada postului această cantitate se dublează sau chiar triplează, lucru care se reflectă în valorile crescute ale glicemiei. Lipsa proteinei de origine animală face ca pacientul să simtă senzaţia de saţietate mult mai târziu, lucru care duce la creşterea frecvenţei meselor. Aşadar, numărul crescut de carbohidraţi din dietă, împreună cu cea a porţiilor de mâncare asociată cu creşterea frecvenţei meselor, duce la dezechilibrarea diabetului”, a spune medicul.
Nici pentru copii nu este recomandat
Medicul mai spune că postul nu este benefic nici pentru copii. Până în vârsta de 14 ani, corpul are nevoie de elemente nutritive. Doar aşa poate acea o dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.
Postul de Crăciun. Medic. Sursa foto: Pixabay
„Organismul copiilor nu este pregătit pentru a face faţă unor astfel de carenţe. Privarea copiilor de calciul conţinut de produsele lactate are consecinţe importante asupra dezvoltării sistemului osos, dar şi endocrin”, explică managerul Spitalului din Iaşi.
Postul poate provoca şi alte probleme de sănătate
Medicul Florin Roşu susţine că un aliment consumat frecvent în gospodării în perioada postului îl reprezintă conservele. Dar nimeni nu ştie cât de periculoase pot fi.
„Dacă nu sunt corect preparate termic acestea pot fi contaminate cu o bacterie numită Clostridium botulinum. Produce boala numită botulism. Această toxină a fost găsită în conservele care conţin puţin acid. Cele de sfeclă, ciuperci sau fasole verde, dar şi în conservele de peşte sau în semipreparate de tipul cârnaţilor sau al şuncii. Metodele de conservare a alimentelor prin adăugarea de ulei la suprafaţa acestora produc condiţii de anaerobioză, fapt care favorizează producerea de toxină botulinică”, a concluzionat Florin Roşu.