Portul Pireu, vândut chinezilor. Tsipras, invitat la Beijing

Portul Pireu, vândut chinezilor. Tsipras, invitat la Beijing

Grecia a vândut Autoritatea Portuară Pireu companiei chineze COSCO Shipping Corporation, în timp ce muncitorii de pe platforme erau în grevă, nemulțumiți de această a doua privatizare majoră, din ultimele luni.

 Potrivit contractului de 368,5 milioane de euro, COSCO a cumpărat 51% din port, pentru 280,5 de milioane și încă 16% va lua peste cinci ani, pentru alte 88 de milioane de euro și după ce va încheia investiții de 350 de milioane de euro, promise pe o perioadă de 10 ani.

Creștere economică

Chinezii au promis că vor investi în infrastructura portului și vor crea noi locuri de muncă, sprijinind creșterea economică pe termen lung.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valoarea totală a contractului este de 1,5 miliarde de euro, incluzând investiții suplimentare și venituri de 410 milioane de euro, dividende pe care Grecia speră să le colecteze din concesiunea pe 36 de ani semnată pentru port. Până acum, privatizările au adus doar 3,5 miliarde de euro la buget, din cauza opoziției politicienilor și a birocrației.

Atena a încheiat un contract de management a 14 aeroporturi regionale, pentru 1,2 miliarde de euro, cu compania germană Fraport, în decembrie, sperând să atingă ținta de privatizare de anul acesta, de 1.9 miliarde.