PORTUGALIA. Fostul PRIM-MINISTRU Jose Socrates, în AREST preventiv
- Simona Mătieș
- 25 noiembrie 2014, 10:27
Fostul prim-ministru portughez Jose Socrates, arestat, vineri, pe aeroportul din Lisabona, a fost plasat, ieri, în detenţie provizorie, după un interogatoriu maraton, a anunţat justiţia portugheză.
Socrates, 57 de ani, a fost pus sub acuzare „pentru fraudă fiscală, corupţie şi spălare de bani”, potrivit unei decizii a judecătorului de instrucţie citită în faţa presei.
Această decizie este „profund nedreaptă şi nejustificată”, a declarat avocatul său Joao Araujo înainte de a-şi anunţa intenţia de „a depune un recurs”.
Arestarea politicianului controversat, care a guvernat ţara între 2005 şi 2011 şi al cărui nume a fost deja citat în mai multe afaceri, a provocat o undă de şoc în Portugalia.
Portugalia a fost deja zdruncinată, în urmă cu zece zile, de un alt caz de corupţie legat de atribuirea de vize „de aur” investitorilor străini, care a condus la demisia ministrului de Interne, Miguel Macedo.
Jose Socrates a fost arestat vineri pe aeroportul din Lisabona, când a coborât dintr-un avion de la Paris, în cadrul unei anchete ce a condus de asemenea la arestarea a trei dintre apropiaţii săi.
O serie de percheziţii au fost efectuate în ultimele zile în întreprinderi şi la domiciliul lui Socrates din Lisabona. Suspiciunile se bazează pe operaţiuni bancare şi transfer de bani de origine dubioasă, potrivit ministerului public.
Alerta a fost dată de banca publică Caixa Geral de Depositos, a raportat presa portugheză.
Anchetatorii pun sub semnul întrebării sumele mari transferate în contul lui Socrates, care par a fi incompatibile cu veniturile declarate de el la fisc