SIBIU. Spectacolul lui Victor Ioan Frunză descrie dramele oamenilor simpli, care visează, din crâşme sordide, alte vieţi, pe alte tărâmuri.
Piesa maghiarului Egressy Zoltan, în tinereţe baterist într-o formaţie rock, montată de Victor Ioan Frunză la Baia Mare, şi adusă la Festivalul Internaţional de Teatru, a avut două reprezentaţii la Teatrul de Vară din Sibiu. În ciuda ploii mocăneşti, ca şi la „Metamorfozele” lui Purcărete, spectatorii au rezistat acoperindu-se cu pungi de plastic şi au râs cu lacrimi sau şi-au pierdut, în ploaie, zâmbetul amar. Portugalia e ca Moscova lui Cehov, vrei să ajungi acolo, crezi că acolo se va sfârşi toată nefericirea ta, e un tărâm mult visat şi niciodată atins, stropit de magia fado-ului, de valurile mării, de un inefabil „saudade”, în portugheză, sinonim al dorului de la noi.
Bazar bizar
Cel mai mult impresionează, în spectacol, autenticitatea atmosferei de „bazar bizar” dintr-un târg uitat de lume, Irgancz, inexistent, de fapt, în Ungaria. Paradoxul face să recunoşti atmosfera în orice cârciumă de la ţară, din România, să ai un „déjà vu” năucitor: feţe de mese în carouri, butelii, un aragaz, o tejghea, pahare de o culoare incertă, un frigider cu un Christos galben răstignit, nişte pitici roşii, o maşină- automat de jocuri, căreia trebuie să-I dai un şut ca să se pornească, nişte miri - păpuşi de plastic, sumedenie de obiecte mărunte kitchoase, de toate culorile, unele peste altele. Este meritul Adrianei Grand, care a creat o scenografie ruptă perfect din realitatea buticurilor ieftine de la ţară.
Sfeclă o iubeşte pe Fundă
Şi pe actori îi recunoşti, ca personaje reale, în orice crâşmă. Fata, Fundă (Gabriela Chirilă/ Gabriela Del-Pupo) e simplă, dar „curată”, deşi Sfeclă (Ovidiu Mihăiţă), ex-poliţist, a cam „avut-o” o dată. Tatăl ei, Lajos (Valeriu Doran), un rocker cu şapte cruci la gât, îmbrăcat cu un tricou negru imprimat cu un craniu şi cu părul strâns codiţă, o iubeşte, dar asta nu-l împiedică să vrea s-o mărite cu poliţistul, pe care-l vede un demn urmaş la conducerea crâşmei.
Poliţistul este prost crescut, violent, brutal şi vrea s-o ia cu orice preţ de nevastă pe Fundă, trecând peste sentimentele ei. Cu o mentalitate agresivă, cu tupeu, Sfeclă e convins că i se cuvine totul şi nimeni şi nimic nu-i pot sta în cale. Nu va ezita să ucidă, încercând totuşi să se ascundă în spatele proniei divine, căutând o portiţă care să justifice crima în chiar cele zece porunci.
ASPIRATIE. Crâşmărita de la ţara, Fundă (Gabriela Del-Pupo), şi poetul Poreclă (George Costin) din Budapesta, visează la Portugalia de pe malul unei bălţi
Foto: Adriana Grand
Crâşma noastră cea de toate zilele
Sfeclă îl ia în ajutor pe popă (Ionuţ Mateescu), care vine resemnat, după o înmormântare sau un botez, să bea un pahar în „crâşma noastră cea de toate zilele”, purtând la gât fulare brodate cu cruciuliţe şi înarmat cu Biblia la piept. Vrea doar să mai uite puţin din amarul faptului că ar fi vrut odinioară să se facă fotbalist, nu popă.
Mai vin aici Clamă (Sorin Miron) şi nevasta lui Jucika (Inna Andriucă), beţivă, cu ciorapi albi şi pantaloni portocalii, călare pe o bicicletă. Cei doi formează un cuplu savuros, el fuge mereu de ea, cu candoare, cu inocenţă, plictisit, sastisit, căutând disperat, prin lentilele ochelarilor, o scăpare, dar Jucika vine după el iară şi iară, clătinându-se, mângâindu-l, şi plângând de mila lui Satana (Ioan Codrea), cel care, cică bea, pentru că are fetiţa maltratată.
Satana nu spune decât vreo două vorbe în tot spectacolul, dar privirea lui pierdută, gesturile şăgalnice, ţigara atârnată pe un colţ de buză creionează un portret extraordinar al beţivului care vrea să se rupă de realitate şi să uite de sine, veşnic aşezat la o masă, cu un pahar de vin roşu în faţă.
DRAGOSTE CU NĂBĂDĂI. Jucika(Inna Andriuca) şi Clama (Sorin Miron), beţivă şi bărbatul care nu poate să se rupă de ea
Foto: Adriana Grand
În căutarea bărbatului pierdut
În tot acest decor, apare prinţul mult visat de fata crâşmăriţă. Poreclă (George Costin), cum îl va boteza Fundă, este un orăşean poet şi eseist, care a plecat de acasă, visând să ajungă în Portugalia. Că are şi o nevastă în Budapesta contează mai puţin şi nu-l împiedică s-o seducă pe Fundă, care crede în toate balivernele lui înecate în poezie despre Portugalia.
Soţia (Ariana Presan), o apariţie frumoasă, interpretată însă destul de fad şi de schematic, cu o dicţie problematică, plonjează în crâşma de la ţară în căutarea bărbatului pierdut. De ce a plecat bărbatul de acasă? Doar avea tot: bogăţie, o nevastă cu fiţe, întreţinută la sală, elegantă, cu maşină, ultimul răcnet BMW. Şi totuşi, lui Poreclă i se pare că-şi găseşte fericirea departe de oraş, mâncând ciorbă şi crenvurşti cu muştar, într-o bodegă ordinară, alături de o fată fără şcoală, dar care-l priveşte drept în ochi, visând şi ea la Portugalia.
Fata morgana
Laşitatea bărbatului modern nu întârzie însă să apară: Poreclă, rafinatul poet din Budapesta, o va părăsi rece şi cinic pe Fundă, barmariţa din satul Irgancz, când înţelege că are şi responsabilităţi. E mai comod, bineînţeles, să calci peste visurile unei fete simple şi să te întorci la o viaţă confortabilă, alături de o nevastă snoabă, dar orăşeancă.
Spre final, se trage cu puşca într-o maşinărie colorată pe care scrie, cu negru, Portugalia. Împuşti o roată, care se învârte continuu, şi câştigi, bătând din palme, o turtă dulce, în formă de inimă. „Mănânci” un vis, scenă care frizează grotescul. „Mănânci şi plângi”, cum ar spune Labiş.
În piesă, Portugalia e fata morgana, învăluită de toate aspiraţiile neîmplinite de a trăi altă viaţă, în alt spaţiu, în altă lume, ale unor oameni dintr-un sat uitat din Ungaria, dar atât de aproape şi de prezent în fiecare dintre noi.
PITORESC. Personajele par rupte din orice cârciumă sordidă de la ţară.
Valeriu Doran, Ionut Mateescu, Sorin Miron, Inna Andriuca, Ioan Codrea
Foto: Adriana Grand
POARTA DINTRE LUMI
Marea din Portugalia, pe o margine de baltă
Personajele creează un tablou pitoresc, de naturaleţe, de jovialitate. Regizorul Victor Ioan Frunză a folosit poarta Teatrului de Vară, drept parte din scenografie: poarta se închide şi se deschide, personajele vin şi pleacă. La un moment dat, apare în scenă şi o maşină. Tot ce se întâmplă în spatele porţii e proiectat, în direct, pe nişte ecrane video. Poarta e ca o cortină între lumi, tot aici, personajele în costume de baie, fac plajă pe margine de baltă, unde tinerii îndrăgostiţi visează, botezaţi de ploaie, la marea din Portugalia.
LANSARE
George Banu: „Repetiţiile, în secolul regiei”
Teatrologul George Banu, profesor la Sorbona şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, a lansat ieri, la Sibiu, cartea „Repetiţiile şi teatrul reînnoit, secolul regiei”, editată de Nemira. Volumul, conceput şi realizat de George Banu, cuprinde texte proprii şi cele ale unor apropiaţi ai unor mari regizori. Volumul prezintă metodele de lucru ale numelor care au marcat regia de teatru a secolului XX, de la Constantin Stanislavski la Vsevolod Meyerhold, de la Tadeusz Kantor la Giorgio Strehler şi Peter Brook.
Toţi marii reformatori au ajuns la concluzia că reînnoirea teatrului depinde în mod esenţial de procesul repetiţiilor, faza în care spectacolul se naşte din munca regizorului cu actorii. În volum, sunt portretizaţi, în faza repetiţiilor, şi regizorii români Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu şi Tompa Gabor. Este surprinsă, de asemenea, „matrioşca gigantică” a lui Andreyi Zholdak, regizorul lituanian care va fi prezent mâine, în festival, cu spectacolul „Woyzeck”.
George Banu a susţinut, în cadrul festivalului, şi două conferinţe: luni, despre regizorii polonezi „Grotowski şi Kantor, doi artişti ai nopţii”, iar ieri, despre „Repetiţiile: între laborator, atelier şi uzină”. Recomandări, în festival
Astăzi, miercuri
- „Studiu asupra Medeei”, montat de italianul Antonio Latella, de la 21.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Mâine, joi
- „Omul pernă”, montat de Radu Afrim, la Brăila, de la orele 19.00, la Teatrul „Radu Stanca” şi “Woyzeck”, montat de Andreyi Zholdak, de la orele 22.00, în Hala Simerom
Recomandările noastre
