Portretul oficial de încoronare al Regelui Charles, dezvăluit după doi ani. Foto
- Mădălina Sfrijan
- 6 mai 2025, 19:54

Portretul oficial de încoronare al regelui Charles al III-lea a fost făcut public marți, la doi ani după evenimentul istoric în care suveranul britanic a fost încoronat. În acest tablou, regele Charles al III-lea apare îmbrăcat în roba de stat, stând în picioare lângă coroana imperială. De asemenea, portretul reginei Camilla a fost scos la lumină cu acest prilej.
Unde va putea fi admirat portretul regelui Charles
Ambele portrete vor fi expuse la National Gallery din Londra timp de o lună. Ulterior, acestea transferate la Palatul Buckingham, unde vor rămâne permanent.
Regele Charles a pozat pentru portretul oficial într-o perioadă în care urma tratamentul pentru cancer, diagnostic primit la aproape un an după încoronare. Cei doi au decis să își comande portretele oficiale la scurt timp după ceremonia desfășurată în Westminster Abbey.
Portretele nu au fost realizate de același pictor
Cei doi au ales artiști diferiți pentru aceste lucrări: portretul regelui Charles a fost realizat de pictorul Peter Kuhfeld, în timp ce regina Camilla a colaborat cu Paul Benney, conform informațiilor transmise de Palatul Buckingham.
„Am încercat să produc un tablou care este atât uman, cât şi regal, continuând tradiţia portretisticii regale”, a declarat Peter Kuhfeld,
El a adăugat că portretul suveranului a fost realizat în Sala Tronului din Palatul St. James.

Portretul regelui Charles. Sursa foto: Instagram: The Royal Family
Portretul regelui Charles, un simbol al puterii
În portretul oficial, regina Camilla apare îmbrăcată în rochia de încoronare și are alături o coroană diferită de cea purtată de regele Charles.

Portretul Camillei. Sursa foto: Instagram
Artistul Paul Benney a explicat că a dorit să surprindă nu doar solemnitatea momentului istoric, ci şi latura umană şi empatică a unei femei care a acceptat o misiune deosebită.
De-a lungul timpului, portretele regale au fost un simbol al autorității și prestigiului monarhic. Unul dintre cele mai vechi astfel de exemple păstrate în Colecția Regală este portretul oficial al regelui Iacob I al Angliei (cunoscut și ca Iacob al VI-lea al Scoției), pictat în anul 1620.