Ponta promite că, dacă ajunge președinte, niciun soldat nu va pleca la război peste hotare
- Antonia Hendrik
- 19 februarie 2025, 12:24

Victor Ponta, fost prim-ministru și lider al PSD, a declarat că, dacă va deveni președintele României, nu va permite ca vreun soldat român să fie trimis în misiuni de război în străinătate.
Victor Ponta nu vrea ca soldații români să lupte peste hotare
Victor Ponta, fostul premier al României, a afirmat marți seară că, în cazul în care va ajunge la Cotroceni, niciun soldat român nu va fi trimis să lupte în străinătate.
În plus, Victor Ponta a discutat marți seară, în timpul emisiunii „Punctul culminant”, despre prioritățile pe care le va avea dacă va deveni președintele României.
Moderatorul emisiunii, jurnalistul Victor Ciutacu, l-a întrebat pe fostul premier dacă, în eventualitatea în care ar ajunge la Cotroceni, ar exista vreo posibilitate ca un soldat român să fie trimis la război în străinătate.
Victor Ponta a răspuns foarte clar: „Nu. Categoric”, menționând că această măsură se va aplica și polițiștilor, jandarmilor și altor instituții responsabile de siguranța națională.

Soldații armatei române. Sursa Foto: Ministerul Apărării, Facebook
Fostul premier: Soldații români au datoria să-și sacrifice viața doar pentru România
Victor Ponta a mai precizat cu privire la soldații români că: „Au datoria să-și sacrifice viața pentru România. Atât”. Victor Ponta a fost întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu, tot pe această temă, dacă soldații români, având în vedere că România este parte a NATO, nu au aceeași responsabilitate în sprijinul intereselor militare ale alianței.
Victor Ponta a răspuns că acest aspect se decide „la nivelul alianței”, prin negocieri cu cei mai influenți parteneri din domeniul militar.
Declarațiile lui Victor Ponta apar în contextul în care premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat luni că țara sa nu va desfășura soldați pe teritoriul Ucrainei.
„Polonia va sprijini Ucraina aşa cum a făcut-o până acum: organizatoric, în conformitate cu capacităţile noastre financiare, în termeni de ajutor umanitar şi militar. Nu avem intenţia să trimitem soldaţi polonezi pe teritoriul Ucrainei. Dar vom acorda sprijin logistic şi politic statelor care vor dori poate să ofere astfel de garanţii în viitor”, a spus Donald Tusk, înainte de a pleca de la summitul de urgenţă cerut de președintele Macron.