Ponta: Mesajele SUA transmise societăţii româneşti pe combaterea corupţiei, rezonabile şi binevenite
- Silvana Chiujdea
- 3 iulie 2014, 21:59
Premierul Victor Ponta a declarat, la recepţia de Ziua Independenţei de la Ambasada SUA, că mesajele pe care administraţia americană le-a transmis societăţii româneşti privind importanţa respectării statului de drept, a transparenţei şi a combaterii corupţiei sunt "rezonabile şi binevenite".
"Este al treilea an când reprezint Guvernul şi poporul român la recepţia de Ziua Independenţei şi pot să spun că, faţă de anul 2012, anul acesta este mai însorit", a spus Ponta în debutul discursului său, pe care l-a susţinut în limba engleză, informează Mediafax.
Premierul a ţinut să promită că va fi prezent şi anul viitor la această sărbătoare şi şi-a exprimat convingerea că şi Duane Butcher va fi prezent, în ciuda noului job pe care îl începe.
Premierul a declarat că România a dovedit, prin sacrificiile soldaţilor săi, că este un parter de încredere.
El a spus că îndrăzneşte să spună că "Parteneriatul special cu SUA a fost întotdeauna important pentru România" şi se bucură să vadă şi să simtă "că acum este foarte important de asemenea şi pentru Statele Unite".
Ponta a mulţumit oficialilor SUA pentru sprijinul acordat Republicii Moldova şi a dat asigurări că România va fi un partener de încredere şi devotat pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, dar şi pentru toate ţările care au decis să meargă pe drumul proeuropean.
Premierul s-a referit şi la declaraţiile pe care însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, le-a făcut, recent, într-un interviu, şi în care spunea că este convins de faptul că următorul preşedinte al României va fi un politician proamerican şi proeuropean.
"Trebuie să fiu de acord, nu ştiu cine va fi viitorul preşedinte, dar toţi liderii politici importanţi din România sunt devotaţi, proamericani şi proeuropeni", a afirmat premierul.
Ponta a vorbit şi despre mesajul americanilor prinvind statul de drept şi combaterea corupţiei în România.
"Mesajele pe care administraţia americană le-a transmis întotdeauna societăţii româneşti, legat de importanţa respectării statului de drept, a transparenţei şi a combaterii corupţiei, cred că sunt rezonabile şi binevenite, pentru că este în primul rând interesul României să aibă o societate transparentă şi în care să domnească statul de drept", a declarat premierul României.
El a spus că se bucură să vadă că vicepreşedintele Joe Biden şi alţi reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai ambasadei au vorbit despre îmbunătăţiri în toate aceste domenii şi şi-a exprimat convingerea că România va putea urma acest trend pozitiv.