Întreaga coaliție de guvernare s-a mobilizat, ieri, împotriva lui Traian Băsescu, după ce acesta a vorbit despre posibile afaceri dubioase ale primarului din Voluntari, Florin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Întrucât Comisia Nana nu a reușit să găsească nereguli care să ducă direct la șeful statului, PSD s-a agățat de o afirmație a lui Băsescu despre soțul lui Firea pentru a-l reclama pe acesta la Parchet.

Firea, promovată purtător de cuvânt al alianței

Ședința de luni a liderilor PSD, PC și UNPR i-a fost dedicată șefului statului. „Am discutat (…) consecințele atacului mafiot efectuat de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre Gabriela Firea şi am decis ca toţi parlamentarii, (…) până mâine avem o plângere penală împotriva preşedintelui pentru două infracţiuni – infracţiunea de ameninţare şi de şantaj”, a spus Ponta.

Pentru a o recompensa după disputa cu șeful statului, președintele PSD i-a oferit Gabrielei Firea poziția de purtător de cuvânt al alianței majoritare în campania electorală. Firea însăși a profitat de ocazie pentru a se plânge că „tatăl copilului” ei a fost amenințat. „Deşi îmi e teamă pentru soarta familiei mele, eu îmi voi continua activitatea cu orice risc”, a declarat senatoarea PSD. Duminică seara, la Realitatea TV, președintele Băsescu i-a transmis Gabrielei Firea: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa cu ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar, că s-ar putea să nu-l mai găsească într- o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Ponta face acuzații

Victor Ponta a anunțat, tot ieri, că Parchetul i-ar fi deschis deja dosar lui Băsescu pentru terenurile achiziționate de fiica sa, Ioana Băsescu, în comuna Nana. De fapt, Parchetul a fost sesizat chiar de Corpul de Control al guvernului cu privire la restituirea proprietăților de la Nana, fapt care atrage automat deschiderea unei anchete. „Parchetul a deschis un dosar pentru că este foarte clar că s-au încălcat multe legi în ceea ce priveşte achiziţia terenurilor, (…) proprietăți pe care Traian Băsescu le avea de mult, iar acum, pe final de mandat, încearcă să le albească, să le treacă oarecum legal”, a afirmat premierul, care și-a exprimat siguranța că Băsescu ajunge la închisoare.

La scurt timp după această afirmație a sosit și replica șefului statului, care l-a acuzat pe Ponta de minciună. „Constat furia pe care a stârnit- o achiziționarea cinstită a unui teren, printrun credit bancar, și uimirea liderilor PSD în fața unei tranzacții corecte și legale, a cărei investigare cu cât avansează mai mult, cu atât confirmă că s-a făcut cu respectarea deplină a legii. Este greu pentru domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta și pentru baronii care și-au dobândit terenuri în mod ilegal să înțeleagă că acestea pot fi cumpărate cinstit, în schimbul unui credit bancar”, a afirmat șeful statului.

Amenințări de la Ponta

Deși îl acuză pe Băsescu că l-ar fi amenințat pe soțul Gabrielei Firea, Victor Ponta este cel care și-a făcut un obicei de a amenința adversarii politici. „Îmi pare rău că nu mai vine iarăşi Mircea Andrei (fostul preşedinte al PDL Argeş și fost senator – n.r.) să candideze, ca să ia iarăşi bătaie! Îmi pare rău că încă mai este liber! Dar, dacă îl mai vedeți prin Argeș, să-i transmiteți că cei care au încălcat legea vor plăti, iar acest lucru se va întâmpla după decembrie 2014, când vom câştiga şi prezidenţialele!”, a spus Ponta, joia trecută, la o reuniune de partid la Pitești.

Președintele PSD a mai recurs la astfel de amenințări publice în campania electorală pentru demiterea șefului statului, din vara lui 2012, când a sugerat chiar că Băsescu ar putea fi omorât. „Băsescu îşi joacă viaţa şi libertatea. Blejnar îi ducea lui Băsescu bani, putem demonstra asta după 29 iulie”, a afirmat Victor Ponta, la 12 iulie 2012. Tot în acea perioadă, parlamentarul PSD Mădălin Voicu afirma că „Băsescu trebuie să-și dea demisia ca să nu iasă cu picioarele înainte din politică”, iar liderul social- democrat Alexandru Athanasiu îi transmitea președintelui suspendat că „ar putea avea parte de un sfârșit tragic”.