Ponta îl critică pe Nicușor Dan. „Trebuie să înțeleagă că e președintele românilor, nu al unei haite”
- Iuliu Vlădescu
- 29 august 2026, 21:45
Victor Ponta / sursa foto: captură video
Fostul premier Victor Ponta a lansat noi critici la adresa președintelui Nicușor Dan, căruia îi reproșează modul în care gestionează actuala situație politică, potrivit România TV.
Ponta: Nicușor Dan nu este pregătit pentru funcția asta
Ponta susține că România are nevoie de un lider care să pună interesele cetățenilor pe primul loc și afirmă că actualul șef al statului nu ar fi fost pregătit pentru funcția prezidențială.
„Nicușor Dan nu este pregătit pentru funcția asta, nu l-am votat, căci altfel îi făceam campanie”, a afirmat fostul premier.
Victor Ponta a comentat și criticile apărute la adresa președintelui în contextul situației politice actuale. El a făcut referire și la cazul lui Lucian Pahonțu, întrebându-se de ce responsabilitatea pentru situații asociate fostei administrații este pusă în sarcina actualului șef al statului.
„Cine îl înjură acum? Protestează acum, de parcă pe Pahonțu (n.r. – Lucian) l-a pus Nicușor Dan, nu Iohannis”, a spus Ponta.
Ponta spune că România are nevoie de guvern politic
Fostul premier spune că România are nevoie de un guvern politic, care să își asume responsabilitatea pentru deciziile luate și pentru situațiile cu impact asupra securității naționale. Ponta și-a exprimat speranța că Nicușor Dan a renunțat la ideea unui cabinet format din tehnocrați, despre care consideră că ar putea avea consecințe economice grave.

sursa: Facebook
„În acest moment, România trebuie să avem un guvern care să răspundă pentru tot, inclusiv pentru drone”, a declarat Ponta.
Fostul premier a continuat criticile la adresa celor care, după ce l-au susținut pe Nicușor Dan, au ajuns ulterior să îl conteste. „Domnul președinte trebuie să înțeleagă că este președintele românilor, nu al unei haite”, a completat Victor Ponta.
Nicușor Dan vrea guvern cu miniștri politici
Nicușor Dan a anunțat că va relua consultările cu partidele politice în vederea desemnării unui nou premier. Președintele a precizat că întâlnirile vor avea loc la 1 septembrie și ar putea fi organizate fie într-un cadru formal, fie într-unul informal.
„Acum, imediat la 1 septembrie, o să avem o nouă consultare, o să vedem dacă formală sau informală. Și eu cred că vom găsi o majoritate pentru un guvern care să fie stabil. Eu cred că este o urgență, cred că toată lumea realizează că este o urgență să avem un guvern.
În acest moment, nu văd susținere pentru un guvern cu miniștri tehnocrați. Deci este mult mai probabil un guvern cu miniștri politici. Înainte să venim cu nominalizare, nu cred că e util să facem discuția asta în spațiul public”, a explicat șeful statului.