SURSE Întâlnire de taină Ponta - Grindeanu pe fondul tensiunilor guvernamentale

SURSE Întâlnire de taină Ponta - Grindeanu pe fondul tensiunilor guvernamentale

Fostul premier Victor Ponta s-ar fi întâlnit la Palatul Victoria cu prim-ministrul Sorin Grindeanu, în contextul demisiei ministrului Justiţiei, Florin Iordache şi a protestelor legate de modificarea legislaţiei penale, potrivit Antena 3. Îîntâlnirea nu a fost confirmată de nicio sursă oficială.

Fostul premier Victor Ponta ar fi mers luni la prânz, pe ascuns, la Palatul Victoria, el ocolind jurnaliştii aflaţi la Guvern şi intrând prin spatele clădirii, ajutat de SPP, potrivit Antena 3.

Ponta şi Grindeanu nu au răspuns solicitărilor EVZ de a lămuri informaţiile privind presupusa întâlnire.

Ministrul Justiţiei a demisionat în urma protestelor legate de modificarea Codurilor penale. Manifestanţii continuă să protesteze împotriva Guvernului în faţa Palatului Victoria. În PSD s-a format un curent de opinie care nu a fost de acord cu demisia lui Iordache, în timp ce alt curent de opinie acuză actuala conducere a partidului pentru criza apărută.

Citeşte şi: Tensiuni majore în PSD: Partidul dispare dacă nu iese de sub comanda lui Dragnea