Dragnea, trădat din nou de partid. Ponta a tras sforile și i-a luat un om-cheie

Dragnea, trădat din nou de partid. Ponta a tras sforile și i-a luat un om-cheie

Liderul Pro România, Victor Ponta, a reușit să mai atragă în barca sa încă un deputat PSD. Deputatul Petru-Sorin Marica a demisionat din partidul prin intermediul căruia s-a făcut cunoscut în politică și a trecut la Pro România.

Victor Ponta a declarat că a reușit să mai convingă încă un deputat PSD să se mai alăture partidului pe care îl conduce. Este vorba despre deputatul Petru-Sorin Marica. Proaspăta achiziție a Pro România s-a declarat nemulțumită de modul în care au evoluat lucrurile în PSD.

„Deputatul de Hunedoara, Petru-Sorin Marica, a semnat astăzi, 2 aprilie 2019, adeziunea la Pro România din dorința de a apăra valorile social-democrate autentice, inclusiv la nivel legislativ, și de a se implica activ pentru promovarea unei echipe puternice care să reprezinte cu cinste România în Parlamentul European, în urma alegerilor europarlamentare din luna mai.”, potrivit unui comunicat al Pro România.

„Sunt un om de stânga. Mereu am fost apropiat de oameni și de problemele lor și am încercat să îi slujesc și să îi reprezint cât mai bine atât ca primar, cât și ca deputat în Parlamentul României. 

Din păcate, PSD-ul de astăzi nu mai reprezintă interesele celor mulți, ci este un partid confiscat de un grup restrâns de oameni care îl folosesc pentru interesele lor personale. M-am alăturat echipei PRO România, pentru că am regăsit alături de Victor Ponta, Corina Crețu sau Mihai Tudose acele valori autentice social-democrate în care cred și dorința de a face bine oamenilor. 

De asemenea, sper ca la viitoarele alegeri europarlamentare din luna mai românii să aleagă PRO România pentru că este partidul care propune cea mai bună listă de candidați și care sunt convins că vor reprezenta cu cinste România în Parlamentul European”, a declarat deputatul Petru-Sorin Marica.

„În prezent, Pro România are un număr de 21 de deputați în Camera Deputaților.”, se arată în același comunicat al partidului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News