Ponta, campanie de weekend la mănăstiri

Ponta, campanie de weekend la mănăstiri

La fel ca weekend-ul trecut, când s-a aflat, împreună cu soția, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în acest sfârșit de săptămână, premierul Victor Ponta, a participat la două evenimente religioase, unul organizat de Biserica ortodoxă, altul de cea greco-catolică.

Sâmbătă, el s-a dus la Curtea de Argeș, unde a marcat 100 de ani de la moartea Regelui Carol I.

Premierul a profitat de moment pentru a anunța că susține un referendum privind forma de guvernământ. „Dacă voi fi preşedinte, voi supune în discuţia publică pentru prima dată în mod serios, şi dacă va exista o mişcare publică în acest sens, chiar unui referendum, forma de guvernământ (...) Cred că o dezbatere serioasă şi, până la urmă, o expresie a opiniei publice asupra formei de guvernământ trebuie făcută de către cel care va fi preşedintele României”, a spus Ponta.

Ieri, liderul PSD a plecat la Bistrița, unde a participat la sfințirea bisericii greco-catolice „Buna Vestire”.

Mesaj împotriva austerității

Între două vizite la biserică, premierul Ponta și-a găsit timp să scrie pe Facebook un mesaj în care critică politicile de austeritate și sugerează Germaniei să crească nivelul investițiilor publice.

„Unii actori politici nu vor să recunoască faptul că austeritatea este unul dintre principalele motive pentru care UE nu are o creștere economică pe măsura așteptărilor.

Iar Băsescu și liderii ACL sunt dispuși să aplice noi tăieri de venituri și creșteri de taxe dacă au ocazia să ajungă din nou la Guvernare, ceea ce ar fi un dezastru pentru România”, a scris Ponta.