Ponta aprinde fitilul. Ce se ascunde în spatele prelungirii stării de alertă

Ponta aprinde fitilul. Ce se ascunde în spatele prelungirii stării de alertă

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că prelungirea stării de alertă, anunțată de președintele Klaus Iohannis, urmărește cu totul alte scopuri decât protejarea românilor de răspândirea noului coronavirus. Ponta susține că liberalii trag de timp pentru că le este teamă de o moțiune de cenzură și pentru că vor să mai facă afaceri de partid cu echipamente de protecție.

Liderul Pro România, Victor Ponta, dă de înțeles, într-o postare pe Facebook, că prelungirea stării de alertă este motivată de teama Guvernului PNL de o moțiune de cenzură și dorința de a face afaceri cu măști și echipamente de protecție.

„Dvs. ați înțeles de la președintele Iohannis de ce mai vrea să prelungească starea de alertă în toată țara? Dacă vrea într-o localitate sau județ în care sunt multe cazuri, Guvernul nu are nevoie de aprobare! Vrea cumva să plătească pensiile și alocațiile? Vrea să ajute firmele românești, industria alimentară sau HORECA? Vrea să ajute oamenii cu rate la bănci fără lo e muncă? Să-I ajute pe românii din Diaspora să vină acasă sau să se întoarcă la muncă în Vest? NUUUU! Și atunci de ce vrea puteri speciale?”, se întreabă retoric Victor Ponta în postarea de pe Facebook.

Răspunsul vine într-o memă care însoțește postarea liderul Pro România, în care premierul Ludovic apare sorbind dintr-o halbă de bere, alături de un mesaj mai mult decât clarificator.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ludovic Orban: «Se prelungește starea de alertă». Traducere liberă din peneleză în română: «Mai avem măști de vândut și ne este frică de moțiune.»”

Partidele nu susțin prelungirea stării de alertă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari să susțină Guvernul. El a arătat că în etapa următoare vor fi mai puţine restricţii, dar a precizat că nu se poate continua fără starea de alertă. Totodată, şeful statului a amintit că există măsuri care vor continua - distanţarea, portul măştii de protecţie şi evitarea aglomerărilor.

Mai mulți lideri parlamentari, între care Marcel Ciolacu (PSD), Victor Ponta (Pro România) și chiar Dan Barna (USR) au arătat că solicitarea președintelui nu este convingătoare și au cerut mai multe argumente pentru a accepta prelungirea stării de alertă.

„Poziţia USR este aceea că decizia privind prelungirea sau nu a stării de alertă depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări de prelungire a acestei stări de alertă. În momentul de faţă, din datele pe care le avem până acum, se poate sau există posibilitatea de prelungire a acestei stări de alertă în anumite locuri. Există foarte multe zone în ţară, localităţi, municipii, zone foarte mari, unde prelungirea acesteia nu se justifică, cel puţin pe datele pe care le cunoaştem”, a spus Dan Barna.

O opinie similar a avut și PSD care a cerut Guvernului şi preşedintelui Klaus Iohannis să dovedească  românilor că starea de alertă nu este doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid şi să prezinte Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungirii stării de alertă.