"Loteria Bonurilor Fiscale – o iniţiativă extrem de binevenită, care, la fel ca în alte state în care s-a aplicat, va ajuta la combaterea evaziunii fiscale. Vom începe Loteria Bonurilor Fiscale pe 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paşti), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de un milion de lei", a scris premierul pe pagina de Facebook.

Victor Ponta precizează că proiectul de Ordonanţă este postat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Conform proiectului, "organizarea Loteriei bonurilor fiscale, denumită în continuare Loterie", se organizează "ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane".

"Loteria constă în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în România, care deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României", potrivit proiectului de act normativ.

La Loteria care este organizată lunar pot participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii. Totodată, LBF se poate organiza şi ocazional. Extragerile sunt organizate de către Compania Naţională "Loteria Română"- S.A. şi sunt publice.

Totodată, proiectul de ordonanţă privind Loteria Bonurilor Fiscale prevede că "revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 30 aprilie 2015".

Pentru anul 2015, prima extragere lunară are loc în luna iulie 2015, mai prevede proiectul de ordonanţă.