Polonia, rezervorul de portari al Europei

Polonia, rezervorul de portari al Europei

Continentul a fost invadat de „copiii“ legendarului goalkeeper Jan Tomaszewski, eroul leşilor la Mondialul din 1974.

Polonia nu a dat lumii doar un Papă, ci şi unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului, Jan Tomaszewski. În anii ’70, Polonia era sedusă de geniul goalkeeperului care avea să devină o legendă a fotbalului şi să declanşeze o adevărată isterie printre părinţii care doreau să-şi vadă băieţii urmaşii marelui Jan.

La 23 de ani de la prima clasare a naţionalei Poloniei pe podiumul Mondialelor, locul trei la ediţia Germania ’74, Europa a fost invadată de „copiii“ lui Tomaszewski. 22 de goalkeeperi cu paşaport polonez apără în acest moment pe întreg continentul, din Portugalia şi până la Urali, din Finlanda şi până în însorita Grecie. „King Arthur“ Olandezul Leo Beenhakeer, selecţionerul Poloniei (liderul Grupei A de calificare la Euro 2008), are cele mai mari bătăi de cap atunci când trebuie să se decidă în privinţa portarilor pe care îi convoacă şi se vede obligat să recurgă la principiul rotaţiei.

Doar pentru banca de rezerve însă, pentru că, în acest moment, Artur Boruc pare să fie abonat la postul de titular. „King Arthur“, aşa cum l-au poreclit pe Boruc fanii lui Celtic Glasgow, este unul dintre cei mai valoroşi goalkeeperi ai momentului în fotbalul mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lista lui Beenhakeer se află permanent numele altor patru portari de valoare: Jerzy Dudek, Lukasz Fabianski, Tomasz Kuszczak şi Wojciech Kowalewski. Primul este cel mai titrat. Campion al Europei cu FC Liverpool, Dudek a părăsit în această vară „Anfield Road“ cu destinaţia „Santiago Bernabeu“. „Visul oricărui fotbalist este acela de a juca la Real Madrid“, a spus Dudek, la sosirea în Spania. Vulturii tineri Deşi evoluează la Livingstone, în liga a II-a scoţiană, respectiv Odense BK, în Danemarca, Mariusz Liberda şi Arkadiusz Onyszko nu sunt nişte amatori.

Despre Lukasz Fabianski, de la Arsenal Londra, mulţi spun că este noul Jan Tomaszewski. În ultimele două sezoane, când a apărat poarta echipei Legia Varşovia, Fabianski a fost declarat cel mai bun portar din Polonia. Arsene Wenger, managerul „tunarilor“, l-a monitorizat timp de aproape un an şi jumătate, iar anul acesta l-a adus la Arsenal. „Sunt convins că, în următorii ani, se va număra printre cei mai valoroşi portari ai clubului“, a spus Wenger despre polonez.

Michal Globisz, antrenorul naţionalei „under 20“ a Poloniei, are şi el în lot trei portari de mare valoare: Bartosz Bialkowsky, Przemyslaw Tyton şi Wojciech Szczesny. Gruparea engleză Birmingham City a pus mâna în această vară pe un alt portar polonez de mare viitor, Artur Krysiak. „Este extraordinar“, a comentat Nigel Spink, antrenorul cu portarii de la City. Până şi AC Milan are în lot un goalkeeper leş, Michal Miskiewicz, în vârstă de doar 18 ani.