Vecinii polonezi sunt cel mai bun exemplu. Din 1990, economia a crescut exponențial, iar PIB-ul s-a dublat. Conform datelor FMI, economia Poloniei este pe locul 24 în lume, o adevărată realizare pentru o țară care nu se poate lăuda cu cine știe ce resurse naturale. Să vă mai spun că Polonia este singurul stat membru al UE care nu a înregistrat recesiune în timpul crizei economice din 2007-08 și că are de la prăbușirea comunismului o creștere continuă? Mai sunt și alte realizări. De exemplu, între 2009 și 2016, creșterea cumulată a PIB a fost de 26,9 la sută, de câteva ori mai mare decât media UE. Sunt mulți indicatori care demonstrează că Polonia este cea mai performantă economie central și est europeană și că lucrurile nu se vor opri aici. Bunăstarea au început să o simtă toți polonezii din 2015, de când Partidul Lege și Justiție (PiS) a luat puterea. Chiar și adversarii politici recunosc că naționaliștii conservatori și catolici din PiS au îmbunătățit situația clasei de jos a societății. Indicatorii economici arată că șomajul a coborât la jumătatea perioadei anterioare, iar puterea de cumpărare a crescut cu 50 la sută. Nu sunt singurele realizări ale PiS. Vârsta de pensionare a fost redusă, familiilor cu copii le-au fost acordate ajutoare, iar salariul minim a fost majorat.
Sigur, fondurile europene, pe care Polonia a reușit să le atragă mult mai bine decât România, sunt o parte importantă a miracolului. Dar e vorba, de asemenea, și de modul în care clasa politică și-a făcut treaba. Politicienii polonezi de dreapta, în marea lor majoritate, n-au fost tentați nici să dea bine în Occident, nici să scape de pușcărie, ci au luptat să-și pună țara pe picioare. N-au dat cu pumnul în masă la Bruxelles, nici nu s-au lansat în polemici cu mai marii de la Uniunea Europeană, dar nici n-au făcut nici compromisuri. Iar încăpățânarea a dat roade. Președintele PiS și, totodată, eminența cenușie a guvernului de la Varșovia, Jarosław Kaczyński (fratele fostului președinte care a murit în tragedia aviatică din 2010) este astăzi una dintre personalitățile forte ale Europei. Dacă liderul populist Matteo Salvini e un one-man-show, Kaczyński tace și face. Nu e decât președintele partidului, dar vocea lui e lege. Așa se face că
în vreme ce Alianța lui Salvini n-a reușit să adune decât puține forțe populiste, naționaliste, suveraniste și eurosceptice, mult mai discreta Alianță a Conservatorilor și Reformiștilor (în care PiS e vioara întâi după dezastrul din alegerile europene al conservatorilor britanici) crește constant. Forumul pentru Democrație al olandezului Thierry Baudet i s-a alăturat. Și naționaliștii spanioli din Vox sunt pe cale să facă pasul. Mai mult, dacă FIDESZ va părăsi vreodată grupul
Partidului Popular, e mult mai probabil să se alăture și ei grupului Conservatorilor și Reformiștilor (ECR ) decât Alianței lui Salvini, declară liderii acestei familii europene. De ce e mai atrăgătoare alianța cu grupul ECR? Două sunt motivele importante! În primul rând,
nimeni nu-i poate acuza pe conservatorii polonezi că fac jocul lui Putin, în vreme ce astfel de acuzații curg gârlă spre Alianța lui Salvini. În al doilea rând, în ciuda fermității de care dau dovadă, liderii polonezi nu au intra decât foarte rar într-un război al declarațiilor cu mainstream-ul european. Dimpotrivă, încearcă să fie constructivi și să-și argumenteze rațional punctele de vedere. Cea mai bună dovadă sunt propunerile pe care premierul polonez Mateusz Morawieck le-a făcut la sfârșitul lunii aprilie, înainte de alegerile europene.

Morawieck nu face niciun compromis mainstreamului european care pledează pentru o și mai mare centralizare. Premierul polonez crede că uniunea trebuie să se reinventeze, dar în cu totul alt sens. „UE trebuie să se întoarcă la rădăcini ca o uniune a națiunilor puternice, egale și libere”, susține Morawieck care reproșează voalat estabishmentului european că face foarte rău că „uită de democrație, de transparență și de responsabilitate și ignoră suveranitatea națională”. În loc de mai multă Europa în detrimentul statelor naționale, premierul polonez propune un plan în 5 puncte. E vorba de combaterea inegalității, un interes mult mai mare acordat inovației, combaterea protecționismului și monopolurilor din interiorul Uniunii Europene, protejarea granițelor UE și, nu în ultimul rând, întoarcerea la democrație. N-am să intru în amănunte. Am să mă mulțumesc să vă dau două citate care arată de ce PiS a devenit port-drapelul luptei țărilor din Est cu establishmentul european. Iată ce scrie Morawieck: „Bruxelles-ul pare să trateze mai bine unele state membre decât altele, abordând deficitele bugetare, ajutoarele de stat sau reformele instituționale (…) în funcție de țările implicate. UE trebuie să facă o treabă mult mai bună de a asigura aplicarea corectă a normelor între țările membre. Este inacceptabil ca autoritățile UE să critice instituțiile unor țări pentru practici care nu ridică obiecții în altă parte”. Nici îngrijorările legate de imigrație sau jocul dublu al Germaniei cu Rusia nu lipsesc din pledoaria premierului polonez. „Guvernele naționale trebuie să își protejeze granițele țărilor și, deși cooperarea europeană poate fi de ajutor, acest principiu de bază nu ar
trebui să se schimbe.
De asemenea, ar trebui să avem grijă de sprijinul acordat Rusiei de către unele țări din UE sub pretextul cooperării economice. Proiectele precum Nord Stream 2 sunt periculoase pentru securitatea energetică și, ca rezultat, pentru siguranța întregului bloc”. În 30 de ani, Polonia a devenit dintr-un stat comunist falit o putere economică și politică a Europei. România n-a știut să-și fructifice șansele, câte or fi fost. Ce a ajuns țara noastră după decenii de democrație n-are rost să vă spun eu, știți dumneavoastră mai bine. V-aș invita, totuși, să vă gândiți ce se poate face de aici încolo și, mai ales, dacă variantele pe care ni le oferă partidele care ocupă acum prim-planul vieții publice românești oferă vreo soluție ca să ne depășim condiția. Mie tare mi-e teamă că nu.

 

Te-ar putea interesa și: