Poliţişti români, detaşaţi în Ungaria

Poliţişti români, detaşaţi în Ungaria

Un echipaj format din doi poliţişti români a fost trimis ieri în Hajduszoboszlo (Ungaria) pentru a ajuta turiştii români să se ferească de hoţi.

Măsura a fost luată în urma faptului că cei mai mulţi turişti care merg la Hajduszoboszlo sunt români. „Anul trecut au fost 27.000 de români la ştrand, care au stat aici 75.000 de nopţi de cazare. Noi i-am luat în calcul doar pe cei care au venit şi s-au cazat, nu şi pe cei care au venit pentru o singură zi. Sunt foarte mulţi turişti români şi sunt mulţi care s-au mutat în Ungaria şi au nevoie de cineva care să-i ajute“, a precizat Domjan Sandor, şeful Căpităniei Hajduszoboszlo.

Potrivit comisarului-şef Liviu Pop, inspectorul-şef al IPJ Bihor, poliţiştii vor patrula împreună cu colegii lor din Ungaria, în special după-amiaza, atât în incinta ştrandului, cât şi în staţiune. Ei vor rămâne în Ungaria până pe 24 august. De altfel, cei doi poliţişti români s-au confruntat ieri şi cu primul caz: doi jandarmi din jude- ţul Cluj şi prietenele lor au fost jefuiţ i la ştrand.

Ne puteți urmări și pe Google News