Evenimentul Zilei > International > Politician maghiar din partidul lui Viktor Orban, depistat cu 30.000 de euro falşi pe care susţine că îi are din Moldova
Politician maghiar din partidul lui Viktor Orban, depistat cu 30.000 de euro falşi pe care susţine că îi are din Moldova

Politician maghiar din partidul lui Viktor Orban, depistat cu 30.000 de euro falşi pe care susţine că îi are din Moldova

Aron Veres, liderul organizaţiei de tineret a partidului ungar Fidesz, aflat la guvernare, a fost depistat de poliţie având asupra sa 30.000 de euro falși în Gara de Est din Budapesta.

Politicianul afirmă că a primit banii de la un cetățean moldovean, relatează Politics.hu, conform B1 TV.

Aron Veres a încercat să schimbe la negru o bancnotă falsă de 100 de euro, dar a fost denunţat. Mai mult decât atât, a încercat să fugă de poliţie, dar a fost prins şi asupra sa a fost găsită suma de 30.000 de euro în bancnote false.

Partidul Socialist, aflat în opoziţie, a cerut explicaţii din partea premierului Viktor Orban, liderul Fidesz.

Formaţiunea conservatoare a explicat că Veres a fost exclus din partid în anul 2012.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: