Printre proprietăţile percheziţionate de autorităţile belgiene s-au numărat şi 40 de case, iar zeci de persoane au fost reţinute pentru a fi interogate. Dintre suspecţi, 12 persoane au fost arestate, printre aceştia aflându-se şi 3 belgieni suspectaţi că ar fi avut intenţia de a pregăti mai multe atacuri teroriste. Ceilalţi 9 au fost eliberaţi.  

De asemenea, exista temerea că se pregăteau atentate pentru jocul Belgiei împotriva Irlandei la Euro 2016, însă nu au fost descoperite arme sau materiale explozibile, deşi acţiunile de căutare au fost de amploare. 

Unul dintre suspecţii identificaţi care plănuia noi atacuri în Franţa era un cetăţean suedez de origine siriană, Osama Kraymen despre care se crede că a luptat alături de ISIS în Siria. El a fost arestat în Bruxelles pe 8 aprilie şi acuzat de infracţiuni de terorism, care au avut legătură cu atentatul din martie din Bruxelles şi cel din noiembrie 2015 din Paris, unde au murit peste 130 de persoane. Există mai multe dovezi care îl incriminează.

Bărbatul a declarat poliţiei că ar fi trebuit să mai existe şi un al treilea atac la Bruxelles, în martie, la staţia Petillon, însă a decis în ultimul moment să renunţe la acest plan şi a aruncat materialele explozibile la toaletă. Autorităţile belgiene se îndoiesc de sinceritatea sa, spunând că cel mai probabil, acesta a ascuns respectivele materiale.

Mai mulţi oficiali francezi şi belgienei consideră că atentatul din primăvară din Bruxelles a fost un act de răzbunare pentru arestarea lui Salah Abdesalam-

Te-ar putea interesa și: