Poliția a făcut marea captură. Trafic cu mălai și bulion într-o cantină

Poliția a făcut marea captură. Trafic cu mălai și bulion într-o cantină

Vigilența portarului și reacția rapidă a Poliției a făcut ca două angajate a unei cantine din Bacău să se trezească cu dosar penal după ce au încercat să plece acasă cu produse furate de la locul de muncă.

Polițiștii băcăuani au deschis un dosar penal pentru furt calificat pe numele femeilor care au furat alimente de la cantină. Una dintre ele a fost prinsă cu ulei, făină, mălai și bulion în geantă.

Cele două erau angajate la cantina Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău, iar furtul a fost descoperit de portarul liceului.

„La ieșirea din tură, portarul le-a verificat sacoșele. A verficat sacoșa unei persoane, pentru că cealaltă persoană nu a stat să fie verificată. Sunt două persoane care sunt cercetate”, a spus Constantina Hulea, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău.

Acesta a afirmat că ambele femei lucrează de mai mulți ani la cantina școlii.

„Nu ar fi fost nicio problemă dacă ar fi luat mâncare rămasă, adică resturi. Ce a fost urât, a fost că avea o sticlă de ulei, un kilogram de făină, un kilogram de mălai și o cutie de bulion, intacte. Plecaseră de la magazie pentru a fi puse în oala de mâncare a copiilor și, în loc să ajungă în oală, au fost sustrase de ele, au fost însușite de ele”, a spus Constantina Hulea, scrie cancan.ro.

Gențile celor două femei i-au atras, se pare, atenția portarului care a sesizat situația conducerii liceului și a fost anunțată și poliția.

„Până acum nu am avut niciun semn că s-ar mai fi întâmplat (…) Nu au mai fost semnalate astfel de situații. În fișa postului portarului există acest lucru, să le verifice. Acum el a fost deranjat, probabil, de volumul sacoșei și de faptul că ele nu au stat să prezinte singure sacoșele”, a mai spus directoarea colegiului.

„Față de cele două femei s-a întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat”, a declarat, Gabi Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Ne puteți urmări și pe Google News