Poetul care a traversat Infernul în căutarea muzei. Renașterea italiană și dramele unui geniu. O capodoperă generată de o tragedie

Poetul în căutarea muzei. Renașterea italiană și dramele unui geniu. O capodoperă generată de o tragedie a vieții personale

Florența, atât în perioada premergătoare, cât și în perioada Renașterii, nu era numai o citadelă a artelor, poeziei, arhitecturii sau picturii.

Redescoperirea Antichității venea la pachet cu luptele interminabile dintre statele italiene Florența, Veneția, Mantua, Ferrara, cu Statul Papal (având centrul la Roma) pe post de arbitru interesat pentru a-și menține influența și a bloca orice tentativă de unificare. Totodată, Papalitatea vedea în Imperiul Romano-German, creat în 962,  un opozant puternic în drumul pentru supremație europeană.

Poetul și Muza. Cum s-a derulat tragedia vieții lui Dante

Poetul Dante Alighieri s-a născut la Florența (Firenze), la 20 mai/1 iunie 1265. Numele lui întreg era Durante di Alighiero degli Alighieri. A fost un nobil florentin care s-a implicat în luptele politice ale epocii sale.  În copilărie, Dante, cum a rămas cunoscut pentru apropiați și posteritate, a cunoscut-o pe Beatrice di Folco Portinari.

Era, la fel ca Dante, fiica unei influente familii florentine. Se născuse și ea tot în jurul anului 1265. Atât ea cât și Dante fuseseră considerați de familiile lor drept folositori pentru căsătorii aranjate. În niciun caz, nu era posibil ca Dante și Beatrice să devină soț și soție la Florența.

Dante ar fi remarcat-o pe Beatrice la o petrecere a familiilor lor, când erau copii, având poate mai puțin de 10 ani.  A doua și ultima oară, Dante și Beatrice s-au văzut pe stradă, la distanță de 9 ani de la prima întâlnire. Drumurile lor nu s-au mai întâlnit vreodată, dar Dante și-a declarat iubirea veșnică pentru Beatrice, mai exact pentru imaginea ei.

Dante și Beatrice s-au căsătorit fiecare, conform obiceiului, cu parteneri aleși de familiile lor. Dante s-a căsătorit cu Gemma di Manetto Donati prin 1285 (era născută la 2 martie 1265). Beatrice s-a măritat doi ani mai târziu în 1287 cu bancherul Simone dei Bardi. Dante a avut cu soția sa patru copii. Gemma a avut o viață relativ lungă, supraviețuind-ui peste un deceniu soțului ei, murind după 1333.

Tatăl Beatricei a murit în 1289, iar  în 129o din cauza infecției post-natale în timpul perioadei de „lehuzie” (lăuzie). a murit și Beatrice, care avea aproape 25 de ani. A fost momentul în care universul lui Dante s-a prăbușit.

Viața politică, exilul și împlinirea prin literatură

Poetul Dante a participat activ la viața politică a cetății, a căzut în dizgrația elitei politice la un moment dat, din cauza relațiilor politice apropiate cu Statul Papal. În 1292,  început să scrie La Vita Nova. A îndeplinit magistraturi interne și însărcinări diplomatice până în jurul anului 1304 când a fost exilat definitiv.

Timp de 17 ani, a lucrat la Divina Comedie, Abia prin 1316 i s-a oferit șansa să revină, dar revenea ca un infractor grațiat, ceea ce el a refuzat. A petrecut exilul la Roma, la Ravenna. În 1321, a primit o misiune diplomatică din partea Papei la Veneția pe care a onorat-o cu succes. Pe drumul de întoarcere, la Ravenna, a murit de malarie în noaptea de 23/24 septembrie 1321.

Poetul și Muza

Dante a conceput Divina Comedie (scrisă în dialect toscan) ca o serie de trei momente, dedicate Infernului, Purgatoriului și Paradisului. A fost ghidat de Vergilius, poetul latin în Infern și Purgatoriu. În Paradis, ghidul lui a fost iubita sa de-o viață, Beatrice pe care n-o văzuse decât de două ori și aproape că nu-și vorbiseră niciodată. Dante, practic, a readus tradiția Paradisului în literatură, făcând astfel posibilă deschiderea culturii italiene spre Renaștere.